Întrebarea comportă trei subpuncte:
Exista o cale prin care Germania ar fi putut împiedica Statele Unite să intre în război?
Sau cel puțin să reducă sprijinul opiniei publice americane în favoarea unei intervenții în teatrul de luptă european, refuzând să se alăture ofensivei japoneze?
Decizia de a declara război Statelor Unite, scutind administrația Roosevelt de povara de a-i motiva pe americani, reprezintă una dintre marile gafe ale lui Hitler?
Probabil că nu, răspunde expertul american Robert Farley într-o analiză pentru National Interest.
Statele Unite și Germania se aflau de facto pe picior de război cu mult înainte de decembrie 1941. De la începutul acestui an, cel puțin, SUA expediaseră arme, echipamente militare și bunuri economice în Marea Britanie, pentru a susține eforturile de război ale Londrei.
Soldați, marinari și aviatori americani erau înrolați în forțele britanice, deși nu în număr foarte mare.
Iar la sfârșitul verii lui 1941, Statele Unite s-au regăsit efectiv în război în timpul bătăliei din Atlantic. „Incidentul Greer”, în care distrugătorul american cu același nume a deschis focul asupra unui submarin german, a fost preludiul intrării în război a Statelor Unite.
Discursul rostit de Roosevelt, pe 11 septembrie 1941, arăta limpede că SUA se aflau deja, virtual, în război cu Germania.
„Patrulelor noastre navale și aeriene – operând în număr mare pe o întindere mare din Atlantic – le revine astăzi menținerea politicii americane a libertății mărilor. Aceasta înseamnă, foarte simplu, foarte clar, că navele și avioanele noastre de patrulare vor proteja toate vasele comerciale – nu doar vasele americane, ci și pe cele aflate sub alte pavilioane – angajate în comerț în apele noastre defensive. Le vor proteja de submarine; le vor proteja de atacurile la suprafață.
„Nu reprezintă un gest de război din partea noastră atunci când decidem să protejăm mările care sunt vitale apărării Americii. Agresiunea nu este a noastră. Nouă ne aparține doar apărarea.
„Însă acest avertisment trebuie să fie foarte clar. De acum încolo, dacă navele de război germane sau italiene intră în apele a căror protejare este necesară pentru apărarea Americii, o fac pe propriul lor risc.”
Această declarație nu se aplica doar apelor teritoriale ale SUA, explică analiza National Interest. Washingtonul a trimis convoaie cu echipamente militare în Europa escortate de nave de război care au deschis focul împotriva oricăror submarine, vase sau avioane germane care le ieșeau în cale.
Mai mult, forțele terestre americane au început să participe la război. La începutul lui iulie 1941, US Army și US Marine Corps, cu sprijinul US Navy, au început să se desfășoare în Islanda.
