Vidraşcu era trăgător vestit şi-l împuşcă pe Filipescu în ficat. Până să-l ducă la spitalul Colţei, încetase din viaţă!
Pistoalele duelului s’ar mai vedea şi azi în conacul Vidraşcilor de la Blânzi. Sunt puse cruce pe zid, într’o frumoasă casă bătrânească, plină de pisici.
Doctorul Severeanu povesteşte, şi dânsul, duelul în „Amintirile” sale (v. II p. 231); pe Filipescu însă îl numeşte Drugănescu, după numele mamei.
Să nu fie, atât la conul Nae Tătăranu, cât şi la Dr. Severeanu, o confuzie între copilul mort la Genova, de care vorbeşte bunicul meu, şi un văr al lui, căpitanul Alexandru Drugănescu, fiul lui Iancu, căsătorit cu fiica Turnavitului din Roşiorii de Vede?
Mama lui Costache a mai trăit până la 1870.
Mumă-mea, care a mai apucat-o, îmi povestea că, din vestita ei frumuseţe, „tanti Zinca” mai păstrase, până la adânci bătrâneţe, doi ochi negri minunaţi. Şi avea veşnic zâmbetul pe buze, deşi nu avusese o viaţă fericită.
Fusese căsătorită de trei ori, mai întâi cu Nicolae Filipescu, tatăl băiatului, apoi cu Aristarki, principe de Samos, în sfârşit cu un general de cazaci Grecov care o părăsi pe la 1860, înapoindu-se pentru totdeauna în Rusia.
Coana Zinca era inteligentă, şi avea o conversaţie plăcută. Numai despre fiul ei nu vorbea niciodată.
