Și în zilele noastre, până la 3000 de persoane contractează această boală anual, însă ea se tratează eficient cu antibiotice. Însă ciuma și tot ce este asociat cu ea continuă să provoace frisoane.
De pildă, costumul și mai ales masca doctorului care tratează ciuma.
În perioada medievală, nu exista nici cea mai mică idee că ciuma este produsă de bacterii microscopice. În schimb, exista „teoria miasmelor”, potrivit căreia ciuma se răspândea prin intermediul mirosurilor grețoase emanate de gunoaie, de carnea în putrefacție și de alte substanțe percepute ca impure.
„Teoria miasmelor” a fost considerată că se află nu doar la originea ciumei, ci și a holerei sau paludismului, până către jumătatea secolului XIX.
Drept urmare, în secolul XVII, în Franța, a apărut pentru prima dată costumul de doctor „cu cioc”, invenție a lui Charles de Lorne, medic faimos în epocă și care a îngrijit trei regi: Henric IV, Ludovic XIII și Ludovic XIV.
De Lorne a croit costumul după veșmintele purtate de soldați: el a conceput un pardesiu greu, din cap până în picioare, mănuși și ghete din piele și marochin cerat și era menit să îl protejeze pe cel care îl purta de orice contact fizic neprotejat cu populația infectată.
Caracteristica cea mai recongnoscibilă a costumului era evident masca semănând cu un cioc de pasăre, concepută pentru a-l proteja pe doctor să inhaleze miasmele considerate mortale.
Ciocul măștii era umplut cu un amestec de ierburi aromate, care trebuiau să acopere mirosurile urâte.
Găurile pentru ochi ai măștii erau acoperite cu ochelari rotunzi din sticlă.
Strania ținută era completată de o pălărie foarte înaltă, semnul distinctiv al oricărui doctor, și un baston, cu care examinau de la distanță cadavrele.
În ciuda costumelor excentrice, este de la sine înțeles că medicii mureau și ei pe capete.
