Ce i-a făcut Hitler celui mai tânăr primar al oraşului Köln şi celui mai bătrân cancelar

 

Konrad Hermann Joseph Adenauer s-a născut pe 5 ianuarie 1876 în oraşul german Köln.

Adenauer s-a născut într-o familie de origine modestă, dar caracterizată de ordinea şi disciplina insuflate de tatăl său. S-a căsătorit în 1904 cu fiica unei familii influente din Köln, ceea ce i-a permis să intre în contact cu oameni politici locali şi să se implice astfel şi în viaţa politică.

A profitat din plin de talentul său politic, în calitate de membru al Partidului Catolic „Zentrum”, iar cariera sa a luat avânt, Adenauer devenind primarul oraşului Köln în 1917.

Această poziţie a însemnat şi implicarea în proiecte mari, cum ar fi construirea primei autostrăzi din Germania, între Köln şi Bonn.

Din 1917 şi până în 1933 a exercitat funcţia de primar general al oraşului Köln.

Încă de la sfârşitul anilor 1920, Partidul Nazist a început o campanie de defăimare la adresa lui Adenauer. Acesta a fost acuzat de sentimente antigermane, de risipirea fondurilor publice şi de simpatie faţă de mişcarea sionistă.

Atunci când în 1933, după ce naziştii ajunseseră la putere, a refuzat să decoreze oraşul cu svastici cu ocazia unei vizite a lui Adolf Hitler, Adenauer a fost demis din funcţie, iar conturile bancare i-au fost îngheţate.

A rămas astfel şomer, fără adăpost şi fără venituri, dependent de bunăvoinţa prietenilor şi a bisericii. În acel an, s-a retras la mănăstirea Maria Laach.

Chiar dacă nu a mai apărut pe scena publică în timpul războiului, a fost totuşi arestat în mai multe rânduri.

După tentativa eşuată de asasinare a lui Hitler în 1944, Adenauer a fost închis în renumita închisoare a Gestapoului (Poliţia Secretă) din Brauweiler – Köln. Soţia sa a fost, de asemenea, arestată, murind în detenţia Poliţiei Secrete.

După război, Adenauer a fost repus în funcţia de primar al oraşului Köln de către americani, dar a fost îndepărtat la scurt timp de către britanici, când oraşul a fost transferat în zona de ocupaţie britanică.

Astfel, Adenauer a avut timp să se dedice înfiinţării Uniunii Creştin-Democrate (UCD), prin care a sperat să unifice germanii protestanţi şi catolici într-un singur partid.

În 1949, a devenit primul cancelar al Republicii Federale Germania (Germania de Vest). Iniţial, s-a crezut că Adenauer va fi cancelar doar pentru o scurtă perioadă, ţinând cont că avea deja 73 de ani la acea vreme. Cu toate acestea, în ciuda părerii generale, Adenauer (supranumit Der Alte – Bătrânul) a continuat să ocupe această funcţie în următorii 14 ani, devenind astfel, pe lângă cel mai tânăr primar al oraşului Köln, şi cel mai în vârstă cancelar pe care l-a avut Germania vreodată.

Pe parcursul a numai şase ani (1949-1955), Adenauer a realizat obiective de politică externă de mare amploare, destinate să stabilească legături cât mai strânse între Germania şi alianţa occidentală: aderarea la Consiliul Europei (1951), crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1952), intrarea Germaniei în NATO (1955).

Sub conducerea sa, Germania de Vest a devenit o democraţie stabilă şi a ajuns la o reconciliere de durată cu ţările vecine.

Cancelarul a reuşit să recapete o parte din suveranitate pentru Germania de Vest prin integrarea ţării în comunitatea euro-atlantică, aflată în curs de dezvoltare (NATO şi Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană).

Experienţele trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au transformat pe Adenauer într-un susţinător al realismului politic.

Opiniile sale cu privire la rolul Germaniei în Europa au fost puternic influenţate de cele două războaie mondiale şi de secolul de ostilitate dintre Germania şi Franţa.

Prin urmare, şi-a îndreptat atenţia asupra promovării ideii de cooperare paneuropeană. Adenauer a fost un mare promotor al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, a cărei creare a fost propusă prin intermediul Declaraţiei Schuman din 9 mai 1950, precum şi al tratatului instituind Comunitatea Economică Europeană, din martie 1957.

Opiniile lui Adenauer cu privire la Europa s-au bazat pe ideea că o Europă unită este esenţială pentru instaurarea stabilităţii şi a unei păci durabile.

Din acest motiv, a lucrat neîncetat la reconcilierea Germaniei cu foştii săi duşmani, în special cu Franţa.

Mai târziu, în 1963, Tratatul de la Élysée, cunoscut şi sub numele de Tratatul de prietenie, a pecetluit reconcilierea. Odată cu aceasta, Germania şi Franţa au pus bazele unor relaţii care au marcat sfârşitul câtorva secole de rivalitate.

Şi-a dat demisia din funcţia de cancelar federal la data de 15 octombrie 1963, făcându-i loc lui Ludwig Erhard, un politician creştin-democrat mai tânăr.

Este autor a patru volume de memorii, intitulate Erinnerungen (Amintiri).

A murit în 19 aprilie 1967, la Rhöndorf (azi Bad Honnef), lângă oraşul german Bonn.

 

Sursa: Agerpres