Evenimentul Istoric > Articole online > Ce este Yad Vashem, locul care găzduieşte lideri din întreaga lume, pentru a marca 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz
Articole online

Ce este Yad Vashem, locul care găzduieşte lideri din întreaga lume, pentru a marca 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz

Memorialul creat în anul 1953 este o instituţie de stat, care are ca principal obiectiv menţinerea vie a amintirii genocidului comis împotriva poporului evreu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldat cu şase milioane de morţi, în principal în Europa.

Un milion de vizitatori anual

Situat în inima complexului de 20 de hectare construit într-o pădure, muzeul primeşte aproape un milion de vizitatori în fiecare an, potrivit lui Iris Rosenberg, purtătoarea sa de cuvânt.

”Yad Vashem este cel mai mare Memorial al Holocaustului din lume”, menţionează ea în declaraţia acordată agenţiei France Presse, cu ocazia unuia dintre cele mai importante evenimente internaţionale găzduite de Israel.

Unul dintre cele mai importante evenimente

Principalele ceremonii vor avea loc la 23 ianuarie, la Centrul Naţional pentru Comemorarea Holocaustului, Yad Vashem. România este şi ea reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis.

Este unul dintre cele mai mari evenimente din istoria statului Israel, şi pentru asta sunt mobilizați 11.000 de polițiști, cărora li se adaugă forțe speciale ale armatei și forțele de securitate.

Forumul liderilor internaţionali, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului – Yad Vashem, se desfăşoară la Ierusalim sub auspiciile preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, şi se va concentra pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.

Printre personalităţile internaţionale aşteptate la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism” – figurează vicepreşedintele american Mike Pence, şefa Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, preşedintele rus Vladimir Putin, şeful statului francez, Emmanuel Macron, omologul lor german, Frank-Walter Steinmeier, şeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, liderii Italiei, Greciei, Austriei, Ciprului, Albaniei, Croaţiei, Ungariei, Bosniei, Bulgariei, Suediei, Georgiei şi ai altor ţări.

Şcoală

La Yad Vashem, pe lângă turişti, ”cercetători şi istorici vin să înveţe despre genocid şi şcoala internaţională de studiu al Holocaustului primeşte sute de profesori şi elevi din lumea întreagă”, afirmă de asemenea Iris Rosenberg.

Universul Yad Vashem

Reconstituirea unei părţi din ghetoul de la Varşovia, macheta lagărului de la Auschwitz, fotografii cu supravieţuitorii făcute de soldaţi aliaţi la eliberarea lagărelor de concentrare se regăsesc în muzeul cu acces gratuit, unde vizitatorii urmează un parcurs care rememorează cu ajutorul imaginilor, filmelor şi obiectelor din epocă, istoria Holocaustului şi ascensiunea nazismului în Germania în anii ’30 şi până la eliberarea lagărelor în 1945.

Parcursul vizitatorilor se încheie printr-o ieşire pe o mare esplanadă cu vedere spre Ierusalim, oferind un sentiment de libertate după o vizită care se poate dovedi stresantă.

Drepţi între popoare

Începând din anul 1963, Yad Vashem şi-a stabilit ca misiune să ilustreze recunoştinţa statului Israel faţă de cei care au salvat evrei din ghearele naziştilor punându-şi propria viaţă în pericol. Printre aceştia se numără şi români.

Aceşti eroi primesc titlul ”Drept între Popoare (”Righteous Among the Nations”), iar numele lor, peste 40.000 în anul 2019, sunt inscripţionate pe pereţi de piatră în pădurea din vecinătatea Memorialului înconjuraţi de arbori plantaţi în amintirea lor.

Sala numelor

O altă misiune a Yad Vashem este căutarea numelor tuturor victimelor Holocaustului.

În sala numelor sunt expuse, sub un mare dom, bibliorafturi cu identităţile a milioane de victime ale genocidului.

În parc sunt aliniate într-o cavernă subterană lumânări, ca omagiu pentru copiii evrei asasinaţi.

Mai mult de un milion de victime rămân necunoscute şi Yad Vashem continuă căutările în arhivele disponibile pentru a-şi completa baza de date.

Mărturii

Instituţia a publicat sute de mărturii ale supravieţuitorilor şi de asemenea cărţi despre diferitele comunităţi evreieşti, victime ale genocidului.

În biblioteca Memorialului se regăsesc peste 120.000 de titluri în 54 de limbi, potrivit website-ului său.

Yad Vashem este un popas aproape de neocolit pentru liderii străini veniţi în vizită la Ierusalim.

Însă pentru purtătoarea de cuvânt Iris Rosenberg ceremonia care va marca joi a 75-a aniversare a eliberării Auschwitz-ului este un ”eveniment inedit, care va transmite mesajul nostru către lume: antisemitismul nu este doar problema evreilor, ci şi a societăţii, şi atunci când evreii sunt în pericol societăţile sunt de asemenea în pericol”.

CREDIT FOTO: Bogdan Constantinoiu; yadvashem.org

Registration

Aici iti poti reseta parola