Online

Cazul falsului medic Matteo Politi redeschide arhivele. Pățania Elenei Ceaușescu și a unui fals dentist din Israel

 Alecu Racoviceanu
Cazul falsului medic Matteo Politi redeschide arhivele. Pățania Elenei Ceaușescu și a unui fals dentist din Israel

Recentul caz al falsului medic Matteo Politi, arestat pentru că practica medicina în baza unor documente false, a fost un prilej pentru un cunoscut istoric, Mircea Stănescu, arhivist la Biroul pentru Arhive Contemporane al Arhivelor Naționale ale României, să readucă în atenție un caz pe care îl consideră asemănător, vechi de peste 30 de ani:

” FALȘII MEDICI : UN CAZ ISTORIC

În 1988 un anume Benedict Heinrich, cetățean israelian care se recomanda cacofonic „Prof. Dr. Dr.”, bașca președinte al Academiei Europene de Implantologie Orală, a trimis o scrisoare (în limba română) tovarășei Elena Ceaușescu (mai cunoscută oficial sub numele de „Cabinetul nr. 2”), în care propunea înființarea la noi în țară a unui centru internațional de profit – pro-fil !, scuzați actul ratat !

Scrisoarea a fost retrimisă la Securitate – nu știm din ce motiv, probabil pentru a afla cum de a reușit să ne învețe atât de bine limba română – care a revenit cu o notă din care rezultă următoarele :

Tipul s-a născut la Târgu Neamț în 1928 (tatăl fiind comerciant, iar mama casnică), unde au locuit cu toții până în 1936, când s-au mutat la București. În 1951 au ales libertatea și au emigrat în Israel.

Până în 1944 Benedict al nostru a absolvit patru clase la Liceul comercial „Cultura – Max Aziel” din București, dar nu s-a putut verifica dacă până la emigrare a urmat liceul ori alte studii din învățământul de stat.

Din unele acte de emigrare rezultă că în 1942–1948 ar fi lucrat ca asistent al medicului stomatolog Nathan Rozenstein, în timp ce din altele, în care solicita urgentarea plecării, susținea că nu are nici o ocupație ori calificare profesională (fapt inteligibil, căci cei calificați nu primeau viză).

În tot cazul, ajuns în Israel a practicat stomatologia până în 1960, când un tribunal local l-a condamnat pentru „practicarea medicinei fără autorizație”. Uzase de un act de naștere fals, în care figura mai bătrân cu 11 ani pentru a acoperi lipsa studiilor și a practicii medicale (iar „secii” noștri confirmă impostura).

După condamnare, s-a stabilit în RFG, la Bremen, unde nu s-a făcut muzicant, ci și-a deschis un cabinet de tehnică dentară, folosindu-se de alte acte false care susțineau că ar fi urmat doctorantura la Universitatea din Hamburg și că în 1972 ar fi primit chiar titlul de „doctor în medicină dentară”.

Pe baza acestei ultime diplome, de altfel singura prezentată, s-a înscris la doctorat la Institutul de Medicină și Farmacie din București, iar în 1977 a devenit „doctor în medicină” (conducător de doctorat fiind S.D., „stabilit ilegal în RFG în 1980”).

De la Interpol, Securitatea noastră a aflat că în 1979 biroul german îl urmărea pe Benedict pentru „escrocherie, uz de identitate și titluri false”, iar în 1982 tribunalul din Bremen l-a condamnat la 4 ani de închisoare pentru infracțiuni multiple (între altele, încercase să escrocheze o bancă de o sumă frumușică : 25 de milioane de dolari !).

S-a sustras însă arestării și s-a refugiat în Israel (care, după cum știm din cazurile altor „faliți ai noștri”, nu extrădează hoții), unde o vreme s-a dat la fund, afirmând că este „victima unei erori judiciare”, timp în care era și proprietarul a 3 (trei) cabinete dentare.

Din verificările Securității externe a rezultat că în Israel nu există nici un Centru Național de Implantologie Orală, pe care impostorul pretindea că-l conduce, și nici că ar fi autorul vreunei lucrări recunoscute științific. A patentat însă câteva procedee de implant oral, despre care „părerile specialiștilor sunt împărțite”, concluzia comună fiind că omul nostru este exact ceea ce putea fi prin calificarea la locul de muncă : „numai un modest practician”.

Mai mult, pentru ca impostura să fie cu sclipici, se lăuda cu prietenia prim-ministrului și ministrului de externe ai Israelului, susținând că este folosit de MAE israelian pentru contacte confidențiale cu statele aflate în afara ariei de acoperire diplomatică.

În 1968–1981 Heinrich a vizitat de mai multe ori România, stabilind legături cu profesioniști români în domeniu, pe care i-a și plimbat (gratuit) prin capitalista RFG, apoi, după sincopa generată de răutăciosul Interpol, în 1987–1988, când a reapărut cu nou aplomb. Intenționa să revină în țară în luna iunie pentru a primi răspuns la propunerile făcute, dar aici povestea se curmă nefiresc de brusc.”

Asta a postat Mircea Stănescu pe contul său de socializare.

Cazul atrage atenția, mai ales că memoria electronică, imbatabilă în a nu pierde amănunte, dar incapabilă de a verifica adevărul din informațiile pe care le deține, păstrează câteva informații despre acest caz.

Primul lucru interesant este acela că la puțin timp după evenimentele descrise, în 1991, imediat după Revoluția din 1989, apare la Editura Universității Ecologice (proaspăt înființată la acea vreme) cartea ”Atlas de tehnici de impalntologie endoosoasă”, ca autor principal figurând Benedict Heinrich, ediția a 4-a adăugită!

Alți co-autori menționați sunt: Dan Slăvescu, Reuven Heinrich, Karl-Heinz Heuckmann și Thomas Koty.

A reușit Heinrich după 1989 ce nu putuse în timpul comunismului?

Am găsit, însă și alte mențiuni despre acest Benedict Heinrich. Cea mai amplă este în textul ”Raphael”, scris în 2003 de Vlad Solomon și publicat pe siteul poezie.ro:

”Deodată, Zeus se oprește din dizertația lui despre evrei, Yaffo și Israel și mă întreabă: 
-Spune-mi, îl cunoști pe Heinrich?
Aici era să leșin. Benedict Heinrich era un stomatolog , originar din Târgu-Neamț, trecut prin Israel, apoi ajuns la Bremen, a fost unul din primii ce au introdus implantele în Germania, apoi a revenit în Israel, a avut cabinetul pe Dizengoff, în Tel-Aviv, a introdus implantele în Israel, a fost stomatologul lui Peres, Rabin, etc...
Era un personaj controversat, mulți au vrut să-i facă rău în Israel, majoritatea din invidie-despre Heinrich, bun prieten al meu, om cu inima de aur, dar și cu tendința de a atrage focul asupra lui, vă voi povești cu altă ocazie. Doar adaug că a plecat apoi la Muenchen, unde a lucrat încă câțiva ani, apoi a revenit la București, unde a mai locuit vreo doi ani. A murit acum câteva luni. Fiica lui , Haia, e măritată cu Sami Molcho, binecunoscutul mim și autor de cărți despre limbajul corpului (în limba germană).Deci unii s-ar putea să fi auzit de BIbi Heinrich, poate au fost chiar tratați de el.
Chercheve și Heinrich au colaborat, erau și prieteni.
La masă de prânz am discutat despre implantele dentare, mi-a dăruit un atlas scris de el. La desert, vine surpriza: 
-Te ocupi de hipnoză, nu-i așa?-m-a întrebat zeul.
-Da, i-am răspuns, și deoarece era foarte interesat, am explicat pe larg în ce cazuri folosesc hipnoză. (Îi povestisem ceva și la telefon). La care el îmi mai dă o carte, foarte veche-scrisă tot de el-" Hipno-sophrologia în stomatologie".
-Sofrologia e termenul folosit în Franța și în unele țări din America Latină în locul termenului de hipnoză. (Ei pretind că este și o diferența între cei doi termeni, dar e numai semantică)
Ce să va spun, surprizele se țineau în lanț. Erau din ce în ce mai multe afinități între mine și Chercheve. El mi-a povestit de cursurile sale, la spital, era primul care introdusese hipnoză în stomatologie în Franța. Mi-a propus să predau împreună cu el, am acceptat imediat, dar eram convins că o făcuse doar din politețe.
Ne-am despărțit cu mari emoții, stabilind că rămânem în legătură, că el va veni în Israel, dar oricum, vom vorbi la telefon și vom colabora.”

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric