Casele regale germane s-au descurcat mereu mai bine decât cele franceze sau ruse, când a fost vorba despre redobândirea proprietăților pierdute în urma Primului sau celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deși inițial declarase că nu are nevoie de un palat pentru a se simți prinț, strănepotul Împaratului german Wilhelm al II-lea (Rege al Prusiei între 15 iunie 1888- 9 noiembrie 1918) a decis să intre în “luptă” cu statul german pentru a redobândi proprietățile pierdute de strămoșii săi.
Prințul Georg Friedrich al Prusiei (43 de ani) a confirmat public pentru prima dată că se află în negocieri cu statul german, reprezentat de landurile Berlin și Brandenburg, pentru rodobândirea proprietăților Casei de Hohenzollern.
Jurnaliștii de la cotidianul elveţian Neue Zurcher Zeitung au aflat că negocierile au fost demarate în cea mai mare discreție încă din 2013 și vizează redobândirea a zeci de mii de opere de artă, dar mai ales a proprietăților din jurul palatelor.
Printre cele mai importante proprietăți sunt numite cele din Potsdam, landul Brandenburg, sute de hectare în jurul palatelor Rheinsdorf. Oranienburg, Sanssouci și Cecilienhof.
Ultimul, construit înaintea Primului Război Mondial, este considerat cel mai luxos palat al Casei de Hohenzollern, cu 176 de camere, doi săli de festivități și o curte regală.
Palatul a găzduit în 1945 conferința învingătorilor celui de-Al Doilea Război Mondial.
Tocmai aici solicită Georg Friedrich al Prusiei să i se ofere familiei sale drept de reședință permanent și gratuit, dar și o despăgubire de 1,2 milioane de euro. “Vreau ca familia mea să fie privită ca o instituție. Dar ultimul lucru de care am nevoie e un palat”, spunea prințul în urmă cu 15 ani.
Sursa citată amintește că monarhii germani au avut o soartă mult mai blândă decât cei francezi sau ruși. După pierderea Primului Război Mondial, germanii l-au trimis pe Împăratul Wilhelm al II-lea în exil în Olanda. A avut dreptul să încarce tot ce putea lua într-un tren de marfă cu 59 de vagoane.
În 1926, Republica de la Weimar, prima democrație parlamentară din istoria Germaniei, a organizat un referendum dacă statul german să ofere și alte despăgubiri fostului monarh.
Deși poporul a votat într-o majoritate covârșitoare împotriva unor noi despăgubiri, statul, printr-o decizie a judecătorilor monarhiști, a decis să retrocedeze câteva palate și suma de 15 milioane de mărci. Palatele au fost pierdute definitiv în 1945, când sovieticii au pus mâna pe proprietățile din RDG.
Încă din 1918, Wilhelm al II-lea s-a mutat în Palatul Doorn, aflat în apropriere de Utrecht, primit de la verișoara sa, regina olandeză Wilhelmina. Aici a murit în 1941, la vârsta de 82 de ani.
“Palatul a fost confiscat de olandezi după Al Doilea Război Mondial, însă administrația actuală are mari probleme cu costurile de întreținere. Poate prințul ar trebui să le adreseze lor revedincările sale. De la olandezii zgârciți ar putea dobândi mai repede primul său palat”, încheie într-o notă ironică jurnaliștii de la NZZ.
Suddeutsche Zeitung notează că părțile caută o soluție amiabilă în acest caz, însă pârâții sunt pregătiți cu documente care atestă susținerea primită de naziști și regimul Hitler în ascesiunea sa de la Casa de Hohenzollern.
Înca de la începutul anilor 90, bunicul lui Georg a încercat să redobândească proprietățile de pe teritoriul fostului RDG, însă a fost refuzat. Prințul Georg acuza că autoritățile statului au livrat selectiv informații către presă, care să îl pună într-o lumină proastă.
“Solicitările nu sunt noi. Noi nu am făcut niciodată un secret din faptul că vrem proprietățile noastre înapoi”, a declarat Georg Friedrich, tatăl a patru copii.
Presa germană a lansat atacuri furibunde la adresa sa. Die Welt consideră “deloc inspirate” revendicările Casei de Hohenzollern și invocă răspunderea Împaratului Wilhelm al II-lea față de victimele Primul Război Mondial.
Acuzat este și fiul Împaratului, Wilhelm, care a orchestrat la începutul anilor 1930 mai multe intrigi pro și contra naziști, în scop personal.
“O proprietate a dinastiei construită din banii contribuabililor nu poate fi restituită unor persoane private. Dacă urmașii monarhului pot avea astfel de pretenții la peste 100 de ani de la încheierea războiului, atunci și urmașii victimelor civile ale războiului pot avea revendicări față de aceștia. Cum să refuzi despăgubirile solicitate de Grecia și Polonia, dar să iei în considerare revedincările Casei de Hohenzollern? Cum rămâne cu banii publici folosiți de statul german pentru restaurarea și întreținerea acestor proprietăți?”, se întreabă retoric sursa citată.
