Modificarea statului internaţional al României prin obţinerea independenţei impunea şi o schimbare a rangului domnitorului.
Titulatura de rege nu a convenit însă Austro-Ungariei, care se temea că el ar putea exercita o atracţie prea mare pentru românii din Transilvania.
În aceste împrejurări, la 9/21 septembrie 1878, prin decizia Consiliului de Miniştri, domnitorul a luat titlul de Alteţă Regală, titulatură folosită pentru prima dată la 8/20 octombrie 1878.
Noul titlu a fost recunoscut de Austro-Ungaria, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Rusia, fiind oficializat la 13/25 octombrie 1878.
A fost făcut, astfel, primul pas spre proclamarea Regatului României.
Pentru a asigura stabilitate şi continuitate dinastiei de Hohenzollern, Consiliul de Miniştri a insistat pentru reglementarea succesiunii la tron. Cum Carol I nu avea copii (principesa Maria, unicul copil, a murit la vârsta de patru ani, în 1874), după ce la 9/21 noiembrie 1880 şi la 17/29 decembrie 1886, principele Leopold de Hohenzollern, fratele lui Carol , şi Wilhelm, fratele său mai mare, au renunţat la calitatea de moştenitori prezumtivi, la 14/26 martie 1889, al doilea fiul al lui Leopold, principele Ferdinand, a fost declarat oficial moştenitor al Coroanei României.
Problema proclamării României ca Regat şi a lui Carol I ca rege a fost obiectul multor discuţii pe plan intern şi internaţional.
Prim-ministrul Ion C. Brătianu a făcut, în martie 1880, o vizită în Germania, prilej cu care a abordat problema regatului.
Cancelarul Bismarck a fost pe deplin de acord (era mulţumit de faptul că problema răscumpărării căilor ferate se rezolvase în sensul cererilor sale, ceea ce a cântărit foarte mult în decizia sa).
A fost obţinut şi asentimentul Vienei, argumentul fiind acela că astfel se facilita aderarea României la o alianţă germano-austro-ungară.
Celelalte mari puteri nu au avut obiecţii la proclamarea regatului României.
Dispute aprinse au avut loc pe plan intern.
În principiu, toate grupările politice erau de acord cu Regatul.
Însă existau serioase divergenţe asupra momentului şi a modalităţilor concrete de oficializare a acestuia.
Carol şi prim-ministrul I.C. Brătianu urmăreau să dea acestei acţiuni aspectul unui deplin consens politic şi al unei reale solidarităţi naţionale. Conservatorii doreau să participe la guvern în condiţii egale cu liberalii, pe care îi acuzau că ar fi animaţi de idei republicane.
La 28 februarie/12 martie 1881, Vasile Boerescu i-a adus la cunoştinţă lui Carol, dorinţa guvernului de a proclama România ca Regat la 8/20 aprilie 1881, ziua de naştere a domnitorului.
Dar, la 13/25 martie în Adunarea Deputaţilor au avut loc dezbateri furtunoase, în timpul cărora Titu Maiorescu a acuzat guvernul liberal şi pe partizanii săi că „nutresc în fundul inimii idealuri republicane şi că niciodată nu vor putea fi un partid de ordine şi de sprijin al dinastiei”.
Pentru a dovedi netemeinicia acuzaţiei, liberalii au propus proclamarea imediată a Regatului.
