Care este adevărul despre expresia „torna, torna, fratre”

 

Sunt aceste cuvinte primele consemnate în limba română, sau mai degrabă este vorba despre o greșeală de scriere aparținând vechilor istorici?

Mai multe cronici bizantine relatează acest episod. Iată-l rezumat de Constantin C. Giurescu în a sa „Istoria Românilor”:

„În anul 587, avarii năvăliseră în Peninsula Balcanică, ajungând până în Tracia. La un moment dat, o parte din armata lor se împrăștie după pradă, chaganul (conducătorul avar – n.r.) rămânând numai cu puțini împrejurul lui.

Atunci, generalul bizantin Commentiolus, care comanda armata imperială, se hotărăște să dea atacul. Își pune deci ostașii în ordine de bătălie și ordonă înaintarea.

Pe drum – se făcuse noapte – cade, de pe spatele animalului care-l purta, bagajul unui soldat din primele rânduri. Camarazii săi, vrând să-i atragă atenția asupra celor întâmplate, îi strigă «în limba părintească»: «torna, torna, fratre»; (altă cronică are: «în limba țării» și «retorna»).

Soldatul n-a auzit; în schimb, au auzit alții, care au crezut că e vorba de o comandă de retragere, fiind atacați de avari, și au început să fugă.

S-a produs în felul acesta panică și armata bizantină a trebuit să se retragă. În același timp, fugeau și avarii în direcția opusă, crezând că sunt atacați ei.”

Semnificația celor trei cuvinte – dintre care unul repetat – a stârnit controverse. CC. Giurescu explică:

„Cuvintele «torna, torna, fratre» au fost considerate multă vreme ca fiind românești. După aceea, a venit un istoric străin, Jireček, și a spus că ele reprezintă în realitate o comandă militară romană – în vremea aceea în armata bizantină comenzile se dădeau încă în latinește – și că în loc de «fratre», cum au unele manuscrise, trebuie citit «frater», așa cum se găsește în alte manuscrise și cum va fi fost în textul cel dintâi al autorului cronicii.

Câțiva din istoricii noștri au adoptat această explicație.

Numai că, în ultima vreme, s-a băgat de seamă că nu se poate comandă militară însoțită de vorba «fratre», fiindcă în armată nu se comandă astfel, și apoi că din «frater», așa cum credea Jireček că era în primul manuscris, nu se poate face «fratre», pe când dacă era forma ultimă, vreun copist putea bănui că e în fața unei greșeli și s-o îndrepte în «frater».

Se pare deci că tot părerea dintâi e cea adevărată și că «torna, torna, fratre» constituie prima mențiune de limba română.”