Şi voi, părinţi care v-aţi dat ţării tot ce aţi avut mai scump – copiii voştri – simţiţi în sufletul vostru îndurerat consolarea că prin sacrificiile vieţii lor aţi contribuit la mărirea şi unirea neamului nostru.
Iar noi, cei rămaşi, să ne strângem în jurul drapelului ce înfăţişează România de azi şi România de mâine, şi uniţi prin jurământ să ne legăm că ne vom face pe deplin datoria, oricare vor mai fi greutăţile prin care vom mai trece.
Scopul e măreţ şi sacrificiile vor fi mici faţă cu rezultatul.
La luptă dar cu toţii, căci nu ştim ce va mai aduce ceasul de mâine şi fie ca decoraţia „Mihai Viteazul” înfiinţată în actualul război ca o răsplată a vitejilor, să strălucească pe pieptul vitejilor noştri cari merg să dezrobească pământul în care zac osemintele celui mai mare voievod, mort pentru cauza sfântă a tuturor românilor.
Şi uniţi în suflete să ne adunăm cu toţii şi să strigăm din fundul inimii: trăiască Majestatea Sa Regele, viitorul împărat al tuturor românilor, trăiască aliaţii, trăiască armata română.
Mai vorbeşte apoi dl. profesor Leon Grigorescu, recomandând tuturor unirea sufletească, care va face deapururea tare blocul românesc ce s-a înfăptuit prin unirea tuturor Ţărilor române”.
În culmea entuziasmului se încinge apoi Hora Unirei, înconjurând Cadrilaterul.
Manifestarea s-a sfârşit în linişte şi demn, aşa cum a fost începută.
Sursa: Ion Tîlvănoiu, În Caracal acum 100 de ani, articol publicat în revista „Memoria Oltului și Romanațiului” din noiembrie 2018
