Caracalul sărbătorește spontaneu plecarea ocupanților și Marea Unire ce urma. Patriotica cuvântare a maiorului Căpreanu

 

Ziarul Ecoul descria în nr. 3 din 10/22 noiembrie 1918, sub titlul „Marea Manifestaţie Naţională din Caracal”, entuziasmul cu care locuitorii romanaţeni au sărbătorit încheierea războiului şi plecarea ocupanţilor:

La 24 octombrie 1599, în urma bătăliei de la Şelimberg, Voievodul Mihai Viteazul, Oltean din Craiova, unise Ardealul cu Ţara Românească şi printr-o coincidenţă prevestitoare de bine, după 319 ani, în 18 octombrie 1918 trompeta sună din nou la înfăptuirea aceluiaşi ideal.

Sunt 2 ani de când o soartă nemiloasă aruncase vălul doliului şi al tristeţii peste locurile acestea care au suferit călcâiul apăsător al duşmanului. Doi ani de umilire şi suferinţă în cari foarte puţini au fost aceia în sufletul cărora nu se stinsese lumina speranţei unui viitor fericit al ţării noastre.

Evenimentele din jurul nostru ne făcuseră mai pe toţi pesimişti, când printr-o întorsătură fericită a lucrurilor, speranţa se transformă în realitate, şi azi ne vedem cu bucurie strânşi în jurul drapelului cari în curând va fâlfâi mândru în ţara unită a tuturor românilor.

Avem fericirea să trăim zile mari şi nu numai că pământul scump al ţării

noastre va fi curăţit de duşmanul ce ne-a umilit şi sărăcit, dar avem prilejul să scăpăm de robie pe fraţii care zac de secole sub jugul străin. Şi astăzi când din nenorocire ne-am dat seama prin noi înşine ce însemnează a fi supus stăpânirii străine, astăzi ne simţim datori

mai mult ca oricând să întindem braţul nostru ocrotitor celor subjugaţi, să luptăm până la unul pentru a scăpa neamul românesc de duşman şi a pune bazele unui imperiu puternic, care întinzându-se de la Nistru la Tisa, va coprinde în el pe toţi cei ce cu adevărat simt româneşte.

Momentul aşteptat de secole a sosit.

Mulţumită aliaţilor noştri cari, în mijlocul succesului lor, nu au uitat de micul popor de la Dunăre care a făcut adevărate sacrificii de vieţi şi bravură, şi prin ordinul circular dat de generalul Berthelot, comandantul

Armatei de Dunăre, ordin dat dela cartierul general din Giurgiu, ne arată grija şi solicitudinea ce aliaţii o au pentru noi, şi ne dă speranţa că prin ei şi prin noi să putem juca în curând hora unirii pe pământul Ardealului, pe pământul în care zac osemintele acelora ce au luptat pentru dezrobirea lui.

De astă dată, unirea va fi completă, va fi eternă; un vânt de libertate, de dezrobire, de conştiinţă naţională, ne aduce pe aripele lui sfânta îndeplinire a visului nostrum naţional.

Sângele eroilor de la Oituz şi Mărăşeşti va fi răzbunat, nu va rămâne vărsat zadarnic, şi mormintele ce acoperă atâta tinereţe vor tresări de mulţumire că ai lor nu i-au uitat, ci au căutat răzbunarea înjosind şi strivind pe cel ce cotropise pământul scump al ţării.