Baudelaire spune despre Capriciile că „monştrii pictorului se nasc viabili, armonioşi” şi „că toate aceste zvârcoliri, aceste feţe bestiale, aceste schimonosiri diabolice sunt pătrunse de umanitate”.
În ciuda precauţiilor pe care şi le-a luat, spunând despre Capricii că îşi au originile în „extravaganţele şi nebuniile comune întregii societăţi”, gravurile au fost retrase de la vânzare după doar câteva zile.
Gravurile, pe lângă titluri, conţin şi comentarii ale artistului, care explică titlurile, adesea criptice.
Ulterior, a fost ameninţat de Inchiziţie şi, în 1803, a depus lucrările în faţa Regelui, în schimbul unei indemnizaţii pentru fiul său.
Francisco de Goya s-a născut la 30 martie 1746, în Fuendetodos, Spania. În anii 1770 şi-a început studiile, la Zaragoza, cu Luzan y Martinez, un artist local format la Napoli.
A continuat să studieze la Madrid, fiind elev al pictorului curţii regale, Francisco Bayeu, cu a cărui soră avea să se căsătorească în 1773.
În 1770, a ajuns la Roma, de unde s-a întors cu influenţe neoclasice, ilustrate în pictura „Hanibal trecând Alpii”.
Întors în Spania, în 1771, Goya avea să primească primele comenzi importante pentru fresce în catedrale, la care avea să lucreze cu întreruperi în următorii zece ani.
Prima comandă de acest fel avea să fie cea pentru sanctuarul Nuestra Senora del Pilar.
Ascensiunea socială
Perioada 1776-1792 a fost cea a ascensiunii sociale a lui Francisco de Goya. Oficial, cariera lui la Curtea regală a început în 1775, prin pictarea unei serii de 60 de cartoane (picturi pregătitoare) pentru Fabrica Regală de Tapiserii din Santa Barbara.
Cu lucrarea „Hristos pe cruce” (Cristo crucificado), inspirată de pictura cu acelaşi nume a lui Diego Velazquez, avea să fie ales membru al Academiei Regale din San Fernando, în 1778.
A devenit, ulterior, pictorul Regelui Carol al III-lea.
În timpul noului rege al Spaniei, Carol al IV-lea, Goya a fost menţinut pictor al Curţii, fiind numit director al Academiei (1795-1797) şi pictor principal al Curţii (1799).
Perioada surzeniei
Ca urmare a unei boli care l-a lăsat fără auz, în 1792, lucrările din perioada 1792-1800 sunt caracterizate de o nouă dimensiune, care exprimă mai liber observaţiile introspecţiilor sale şi care cultivă un nou stil, cu accente de realism exagerat, caricatură şi satiră.
Această perioadă a debutat cu seria de tablouri cunoscute sub numele de „divertismente naţionale„ şi a continuat cu „Casa de locos” (Casa de nebuni).
Trecând la un cu totul alt registru, Goya a terminat, în 1805, celebrele „Maja îmbrăcată” şi „Maja dezbrăcată” prima imitând-o pe a doua, fiind primele nuduri din Spania de la „Venus în oglindă” (1650) a lui Velazquez.
Artistul spaniol a pictat cele două pânze celebre pentru premierul Manuel Godoy Alvarez de Faria, presupunându-se că amanta sa a servit drept model.
„Dacă „Maja îmbrăcată”, culcată lasciv, pare a fi un afront la adresa bunelor moravuri, în Spania „foarte catolică”, ce mai poate fi spus despre „Maja dezbrăcată”, identică cu prima, dar complet goală?”, se întreabă site-ul https://www.franciscogoya.com/.
Dezastrele războiului
