O serie de 80 de gravuri, publicate în 1799 sub numele Los Caprichos (Capriciile), în care a atacat abuzurile politice, sociale şi religioase ale epocii, l-a transformat în țintă a Inchiziției.
Extinderea războaielor napoleoniene în Spania, în 1808, îl inspiră pe Goya să picteze seria intitulată „Dezastrele războiului”, care tratează toate rezistenţa opusă de spanioli.
„Picturile negre” enigmatice din ultima parte a vieţii sale, „Quinta del Sordo” (1820-1823), Proverbele (Los proversbios) şi Disperatele (Los disperates), gravuri publicate abia în 1864, sunt viziuni de coşmar în limbaj expresionist, care par să reflecte cinismul, pesimismul şi disperarea, notează Agerpres.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări de acest gen este „Saturn devorându-şi fiul”, pictată între 1819 şi 1823, care face trimitere la mitologia greacă, unde regele titanilor, Cronos, pentru a evita îndeplinirea predicţiei potrivit căreia va fi detronat de către unul dintre fiii săi, îi devorează pe fiecare dintre ei, încă de la naştere.
În 1824, Goya s-a instalat la Bordeaux unde, trăind printre exilaţii spanioli, a realizat numeroase portrete şi s-a familiarizat cu litografia.
A mai făcut încă două scurte sejururi la Madrid (1826 şi 1827) şi, cu puţin timp înainte de moarte, a realizat celebra sa pictură „Lăptăreasa din Bordeaux”, după o tehnică reînnoită.
A murit la 16 aprilie 1826, fiind înmormânt
