Desmond Doss este un erou american, primul obiector de conștiință care a primit Medalia de onoare pentru că a salvat 75 de oameni în timpul bătăliei de la Okinawa, fiind singur pe câmpul de luptă.
Ce este acela un obiector de conștiință? Este acea persoană care refuză să presteze serviciul militar la care este obligată conform legii, în calitate de cetățean al unui stat, invocând motive de conștiință – nonviolența – sau religioase.
Ei bine, Desmond Doss făcea parte din această categorie, fiind un fervent adventist de ziua a șaptea și dorind să aplice la literă una dintre cele Zece Porunci, ”Să nu ucizi!”, dar dorind, totodată, să își apere țara, puternic afectată de atacul de la Pearl Harbor.
Desmond s-a lovit de încăpățânarea administrației americane, care refuza cu obstinație să îl lase să plece pe front fără arme sau pregătire de luptă. El însă dorea cu orice preț să participe la efortul de război, relateză revista franceză Paris Match.
Infirmier
Așadar, Desmond Doss a urmat o pregătire specială pentru a deveni infirmier, și a fost trimis în Japonia în 1945, după ce deja se făcuse remarcat în bătălia de la Guam, din anul precedent.
Desmond știa deja că este o țintă privilegiată. A povestit asta câțiva ani mai târziu: ”Li se spunea să ucidă infirmierii, pentru că acest lucru distrugea moralul trupelor. Dacă infirmierii erau morți, nimeni nu mai avea cum să acorde îngrijiri. Toți infirmierii erau înarmați, cu excepția mea”.
Nicio armă asupra sa, nici măcar un cuțit
Chiar dacă a fost capabil să urce în ierarhia Armatei americane și să ajungă la funcții de rang înalt, Doss a refuzat să poarte orice armă de luptă. Nici măcar un cuțit! Și asta, numai din cauza convingerilor sale religioase.
Și a venit și aprilie 1945, războiul din Pacific. Doss însoțea soldații americani, când aceștia au fost prinși într-o ambuscadă de o artilerie grea și tiruri de armă. Un număr de 75 de oameni sunt răniți în atac și deplasați unul câte unul de către un caporal fără arme, într-o zonă securizată, sub foc continuu și tiruri asurzitoare.
Eroul
Singur, având ca ”arme” doar materialul medical de urgență, Desmond a salvat viața a 75 de soldați (el afirma că 50, armata spunea că 100, așa că s-a decis să se rămână la 75 – n.r), care ar fi fost cel mai probabil morți fără intervenția lui.
I-a dus unul câte unul din câmpul de luptă la marginea falezei, unde se aflau trupele americane, care au putut acorda îngrijiri soldaților.
În luna următoare, același obiector de conștiință, devenit deja erou pe front, era expus unor tiruri susținute de carabină și mortieră, în timp ce salva un soldat grav rănit.
În timp ce oferea îngrijiri unuia dintre camarazii de pe front, caporalul Desmond Doss a fost grav rănit de o grenadă și un glonț de la un sniper, care i-au pus foarte serios viața în pericol. Era la un pas de moarte, în pragul agoniei.
Doss a fost rănite la picioare și la un braț, potrivit dosarului său medical. Actele sale de bravură, pe fond de rugăciune: ”Dă-mi, Doamne, putere să mai salvez unul”, au contribuit la victoria americană pe acest teren atât de crucial pentru bătălia de la Okinawa.
Chiar dacă grav suferind și aproape în agonie, el a insistat ca medicii de pe front să se ocupe de un alt soldat care, considera el, era în mod vizibil într-o stare mai gravă decât el.
În onoarea sa
Pentru eroismul său și curajul extraordinar, dar mai ales pentru devotamentul față de camarazii săi, caporalul Doss a primit Medalia de Onoare și a făcut obiectul a numeroase documentare, filme și adaptări literare.
Președintele Harry Truman l-a decorat pe Desmond Doss la 12 octombrie 1945, aducând un omagiu ”curajului său extraordinar și deciziei sale de a merge mai departe, în ciuda tuturor pericolelor și încercărilor”.
Înainte de a părăsi Armata, caporalul a suferit de o turberculoză, care l-a costat un plămân.
Sănătatea sa a fost afectată grav de urmările rănilor suferite. A lucrat în cadrul bisericii sale, după revenirea de pe front.
Până în ultimii ani pe care i-a avut de trăit, Desmond Doss a refuzat să își vadă incredibila poveste de viață transpusă în film.
Dar producătorul Bill Mechanic l-a convins, cu câteva luni înainte de moartea sa, în martie 2006.
”Nu dorea să iasă în evidență, pentru că acest lucru era împotriva valorilor sale religioase. Abia spre sfârșitul vieții s-a lăsat convins că este cazul să povestească faptele sale pentru posteritate”, a explicat producătorul.
Pentru Bill Mechanic, povestea de viață a acestui om este dovada că, deși credința i-a fost pusă la grele încercări, el a ieșit din acel Infern al războiului mai întărit în convingerile sale.
