Dintre puterile coloniale este destul de greu să te decizi care a fost cea mai malefică, mai ales când habar nu ai cam ce s-a întâmplat în coloniile din Africa. Nu, nu vorbim de Evul Mediu, nici de evenimente istorice de acum 200-300 de ani, ci de realitatea din secolul trecut.
Soarta coloniilor din Africa a fost decisă de marile puteri europene la conferința de la Berlin din 5 februarie 1885. Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Spania și Portugalia au împărțit Africa.
Conform History.info, Leopold al II-lea, în calitate de persoanăprivatăși nu de rege al Belgiei, a decis să achiziționeze 2,4 milioane de kilometripătrați în Africa, cu tot ce se află deasupra și sub pământ.
De la zăcăminte precum aur și diamante până la cele 30 de milioane de bărbați, femei și copii care populau acele teritorii, totul devenea proprietatea sa personală.
Belgia era monarhie parlamentară, astfel că pentru a securiza teritoriul achiziționat, regele și-a format o armatăprivată de 18.000 de soldați. Țara a fost denumită Statul Liber Congo, cu capitala la Leopoldville la acea vreme.
În scurt timp, Leopold a început exploatarea colonială, transformând Congo într-o uriașă plantație cu sclavi. A obligat toți cetățenii să lucreze în extragerea zăcămintelor din pământ și din junglă. A impus un regim de teroare, în care tortura și execuțiile erau la ordinea zilei.
Fiecare persoană avea o cotă de lucru de atins în fiecare zi. Cei care nu își atingeau obiectivul riscau ca odraslelor să le fie tăiate mâinile. Cotele erau nerealiste, astfel că belgienii încurajau ura și disputele între localitățile învecinate.
Între 10 și 15 milioane de oameni au murit în perioada exploatării de către Leopold, 1885-1908. Vizibil îngrijorate de situația drepturilor omului din Africa și nicidecum de tonele de zăcăminte extrase și rămase în sol, puterile europene au transformat situația într-un scandal uriaș. În 1908, Leopold a fost obligat să renunțe la Congo și săvândă colonia în statului belgian. Avea să moară un an mai târziu.
A fost nevoie de o sută de ani, pentru ca Belgia să prezinte într-un fel sau altul scuze pentru cele întâmplate în Congo. Doar tangențial și pe o singurăspeță. Reuters informa la 4 aprilie 2019 că Belgia și-a asumat pentru prima dată oficial responsabilitatea pentru politica de segregare prin care copiii metiși erau răpiți din Congo și aduși cu forța în școli și orfelinate din Belgia, coordonatede Biserica Catolică.
Evenimentele la care se face referire nu s-au petrecut în epoca Leopold, ci în perioada 1959-1962. Congo și-a câștigat independența în 1960, deci vorbim de cel puțin doi ani de răpiri dintr-un stat suveran independent.
“În numele Guvernului federal, îmi cer scuze metișilor din era colonialăbelgiană și familiilor lor pentru nedreptatea și suferința pe care au îndurat-o. Sper că acest moment solemn va reprezenta un pas în plus spre conștientizarea și cunoașterea unei părți a istoriei noastre naționale”, a declarat premierul Charles Michel în fața Parlamentului și a zeci de foști copii răpiți din Africa. Același premier declarase despre Leopold că ”a fost un erou vizionar și este inacceptabilă și intolerabilă asocierea numelui său cu termenul genocid”.
În 2018, Parlamentul belgian votase în unanimitate o rezoluție prin care solicita guvernului să își ceară scuze și sărecunoască rolul jucat de Belgia și de Biserica Catolică în timpul ocupației colonialeîn Burundi, Republica Democrată Congo și Rwanda.
Legea rasială belgiană susținea că în cazul în care o femeie din Congo aducea pe lume un copil rezultat dintr-o relație intimă cu un bărbat belgian, atunci copilul este proprietatea statului belgian.
“Mulți cetățeni din Belgia nu au habar despre trecutul complicat al țării, iar grupul de experți din cadrul Consiliului de Securitate al ONU a subliniat într-un raport că discriminarea rasială este endemicăîn instituțiile din Belgia”, scrie Reuters.
În decembrie 2018, Belgia a decis să redeschidă Muzeul African după cinci ani de renovări, în tentativade a transforma expoziția pro-colonială într-una critică la adresa ocupației coloniale.
Stați un pic, nu stiți ce era Muzeul African? Un loc de recreere pentru belgieni, practico grădinăzoologicăumană. În 1897, Regele Leopold a adus 267 de persoane din Congo și a reconstruit un sat congolez pe tărâm belgian, pentru a arăta conaționalilor săi cam cum se trăiește în colonia africană. Doar în primul an, 1,3 milioane de belgieni din totalul de patru au vizitat grădina zoologică umană.
Ulterior, locația avea să poarte numele de Muzeul Regal pentru Africa Centrală din satul flamand Tervuren, la câțiva kilometri est de capitala Bruxelles. Singurul moment de supărare a fost când regele a aflat că “exponatele” din muzeu s-au îmbolnăvit după ce vizitatorii le-au dat dulciuri.
Astfel a fost instalat un semn similar cu “Nu hrăniți animalele”. De-a lungul anilor au fost 598 de persoane încarcerate, 273 de bărbați, 128 de femei și 197 de copii, un total de 183 de familii. Mulți au murit de pneumonie și gripă din cauza frigului.
Înainte să vândă statul Congo către autoritățile belgiene în 1908, Leopold a avut grijă să distrugă toate documentele legate de perioada colonizării 1885-1908. Grădină zoologicăumană a fost reconstruită în 1958 cu ocazia Expoziției Mondiale din Bruxelles, care a durat 200 de zile.
Congolezii au fost păcăliți că la Bruxelles va fi un schimb cultural. S-au trezit în spatele unui gard din bambus, vizitatorii europeni imitând sunetele de maimuță ca să le atragă atenția. Alții au aruncat în ei cu bananeși alune.Nu a fost un caz singular, grădini zoologice cu exponate umane au existat la începutul secolului trecut și în Hamburg, Oslo, Paris sau Londra, scrie The Guardian.
“Am vizitat muzeul în 1994. Ne-au confiscat istoria. Copiii învață la școală că populația congoleză nu a existat înaintea colonialiștilor belgieni. În muzeul acesta nu există nimic pozitiv despre noi. Istoria brutalității și a rasismului regelui Leopold al II-lea a fost ascunsă mult timp în Belgia”, spune artistul congolez Aime Mpane.
Profesorul universitar în istoria Africii la Ohio State University, Sarah Van Beurden, a crescut și studiat în Belgia. “La nivel de facultate și masterat la Universitatea Leuven nu existau cursuri despre istoria colonială, și asta era în anii 1990. Exista un studiudespre efectele colonizării în epoca Leopold, coordonat de Universitatea din Gent, însă acesta a fost complet ignorat”, a comentat ea.
Directorul muzeului în care s-au investit recent 75 de milioane de euro, Guido Grussels, recunoaște că nu a știut nimic despre perioada colonială din Congo. “În anii 1950, când am fost la școală, profesorii erau foști misionari care ne învățau că Belgia a adus civilizația în Congo, că a făcut doar bine acestui stat. Colonizarea era un lucru pozitiv și nimeni nu a spus nici măcar un comentariu negativ”, spune Grussels.
El recunoaște că muzeul nu a suferit aproape nicio modificare în conținut și abordare între 1920 și 2001. El admite și că pentru mulți belgieni, primul contact cu Africa a fost acest muzeu. “Situația cu trecutul nostru este delicată, fiindcă aproape fiecare familie din Belgia a avut un membru care să facă voluntariat în Congo. E o dezbatere emoțională”.
