Născut la Sinaia pe 3 octombrie 1893, Principele Carol a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria.
În 1914, la moartea regelui Carol şi urcarea pe tronul României a tatălui său, Ferdinand I, Carol a fost declarat prinţ moştenitor.
Carol a renunţat de trei ori la calitatea de principe moştenitor al coroanei României.
„În ziua de 12 decembrie 1925, el a adresat regelui Ferdinand o scrisoare prin care – pentru a treia oară în decurs de şapte ani – renunţa la obligaţiile ce-i reveneau în calitate de principe moştenitor, punând instituţia monarhică într-o situaţie dificilă”, arată istoricul Ioan Scurtu în volumul „Regele Ferdinand (1914-1927)”.
„Spre sfârşitul guvernării liberale a izbucnit criza dinastică, generată de renunţarea lui Carol, fiul mai mare al regelui Ferdinand, la prerogativele sale de moştenitor al tronului.
Cauzele acestei renunţări se găsesc atât în comportarea familială a lui Carol (care-şi părăsise soţia şi copilul, rămânând în străinătate cu Elena Lupescu), cât şi în atitudinea lui politică – vizând scoaterea monarhiei de sub tutela liberalilor.
După ce Consiliul de Coroană, întrunit la 31 decembrie 1925, a acceptat actul renunţării, corpurile legiuitoare au ratificat acest act, la 4 ianuarie 1926, proclamând ca moştenitor al tronului pe Mihai, fiul lui Carol.
De asemenea, a fost instituită o Regenţă (….) care să exercite prerogativele regale în eventualitatea că Mihai ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului”, se arată în lucrarea „Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură”, autor Ioan Scurtu.
Pe timpul minoratului lui Mihai se instituie o Regenţă, aflată sub influenţa liberalilor, şi formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan (din 1 octombrie 1929, în urma decesului acestuia, a fost numit Constantin Sărăţeanu), şi principele Nicolae, fratele lui Carol.
„În timp ce liberalii erau apărătorii hotărâţi ai actului de la 4 ianuarie 1926, opoziţia – în primul rând Partidul Naţional şi Partidul Ţărănesc – va începe să facă agitaţie în favoarea revenirii lui Carol, pentru a lovi astfel în Partidul National-Liberal (…)
La 27 martie 1926, după încheierea a patru ani de guvernare – cea mai lungă din întreaga perioadă interbelică – Ion I.C. Brătianu şi-a depus mandatul”, se arată în lucrarea „Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură”.
Viaţa politică românească din următorii ani a fost puternic marcată de dispute între PNL şi viitorul PNŢ pe acest subiect.
Constantin Argetoianu nota: „Oamenii politici şi partidele au fost supuşi unei noi clasificări şi socotiţi apţi sau inapţi pentru guvernare, după cum puteau fi sau nu fi bănuiţi că ar favoriza o eventuală revenire a prinţului Carol”.
La 10 noiembrie 1928, a depus jurământul noul guvern condus de Iuliu Maniu. După venirea la guvernare a Partidului Naţional-Ţărănesc, o problemă care a frământat mult viaţa politică a României din acei ani a fost cea a crizei dinastice.
Printre cei care s-au pronunţat în sprijinul reîntoarcerii lui Carol în ţară s-au numărat Alexandru Averescu, preşedintele Partidului Poporului, precum şi Nicolae Iorga, care continua să fie un adept convins al restauraţiei.
În timp ce şeful guvernului, Iuliu Maniu, căuta să obţină din partea lui Carol „angajamente solemne”, unii miniştri şi alţi fruntaşi ai Partidului Naţional-Ţărănesc acţionau – mai mult sau mai puţin făţiş – pentru restauraţie.
La 6 iunie 1930, prinţul Carol a revenit în ţară. Revenirea sa pe tron a fost sprijinită de Partidul Naţional Ţărănesc, respectiv de Iuliu Maniu, în dubla sa calitate de şef de guvern şi de partid, cu unele condiţii, între care renunţarea la concubinajul cu Elena Lupescu.
Bucurându-se de sprijinul armatei, Carol determină accelerarea demersurilor pentru proclamarea sa ca rege.
La 8 iunie 1930, Parlamentul îl proclamă pe principele Carol rege al României, sub numele Carol al II-lea, iar regele Mihai redevine prinţ moştenitor, primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.
Foto: Deschiderea Parlamentului, după decesul regelui Ferdinand. La tribună, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan – membri ai Regenţei. În plan secund regele Mihai; începutul primei domnii a regelui Mihai (1927-1930). (Bucureşti, 20 iul. 1927)
Sursa: Agerpres
