După modelul suveranilor antici, care aveau o adevărată menajerie pe lângă palatele lor, nevasta lui Napoleon și-a făcut o grădină zoologică pe domeniul de la Malmaison, lângă Paris, scrie Marie Petitot în foarte documentata sa carte Royales Passions (Pasiuni Regale), apărută la Editura pariziană Tallandier.
„Ceea ce și-a dorit Iosefina mai presus de toate era să reproducă anumite specii exotice aduse din expediții făcute în cele patru colțuri ale lumii de către Napoleon”, explică autoarea. „Fiecare transport aducea în Parcul Malmaison câte un lot insolit de fiare sălbatice sau animale domestice.”
Se contruiesc împrejmuiri speciale unde puteau fi văzute antilope gnu, canguri, gazele egiptene, lemurieni din Madagascar și chiar lame peruviene care obișnuiesc să o sărute pe obraz pe Majestatea Sa.
Într-o zi, guvernatorul din Martinica i-a expediat o femelă de urangutan pe care Iosefina a adoptat-o imediat. Cele două devin nedespărțite, spre deliciul curții care se amuza de strâmbăturile micului mamifer îmbrăcat după ultimele reguli ale modei vremii
„Când cineva se apropia de scaunul pe care era așezată, era ceva curios să o vezi cum își petrecea peste coapse pulpanele lungii sale redingote și lua pentru salut o poziție plină de decență și modestie”, scrie în Memoriile sale domnișoara Avrillon, prima cameristă a Împărătesei.
„Ea mânca la masă și se folosea cu îndemânare de furculiță și cuțit, mai ales pentru a tăia napi, mâncare după care se înnebunea. După ce termina de cinat, una dintre marile sale plăceri era să-și acopere fața cu șervetul și apoi să-l dea la o parte, făcând mii de strâmbături amuzante.”
Când maimuța se îmbolnăvește de o afecțiune intestinală, este culcată în pat, în cămașă de noapte și camizolă. În această ținută, ea își primește vizitatorii acoperită cu pătura până sub bărbie, întinzându-le mâna ca o arhiducesă.
Se dă în vânt după ceaiurile din plante îndulcite, ținând ceașca cu mâinile sale și bea cu înghițituri mici „arătând o satisfacție inexprimabilă”, după care se culca la loc liniștită.
Însă clima pariziană i-a fost fatală, iar bietul animal s-a stins cu încetul.
Iosefine era pasionată și de experimentele genetice: astfel, ea dăruiește o zebră femelă savanților de la Jardin des Plantes pentru a încerca să o înmulțească cu un măgar de Toscana. Savanții îi trimit înapoi un tablou în care era pictată odrasla-metis.
Autoarea cărții arată că grădina zoologică nu era tocmai un loc al liniștii. O pasăre cacatoe din Oceania țipa când o vedea pe împărăteasă „Madame Bonaparte”, iar un papagal știa să repete „Bonaparte, Bonaparte”.
Domnișoara Avrillon povestește cum, agasat, împăratul s-a interesat cine este insolentul care îi strigă numele și, aflând, a cerut ca papagalul să fie ținut mai departe atunci când aveau loc ședințele sale cu miniștrii.
Prin anul 1805, speriat de cheltuielile uriașe de la Malmaison, Bonaparte îi cere nevestei să facă economii și să scape de o parte din animale. O parte dintre ele ajung la Muzeul de Istorie a Naturii.
După divorțul de Napoleon, Iosefina continuă să se ocupe de grădina zoologică rămasă. La moartea ei, la Malmaison mai erau un lemurian, un cangur și o lamă.
