Germania stătea cu ochii pe Austria de la sfârșitul războiului.
Republica Austria, ruptă din Imperiul Austro-Ungar, se caracterizează, la fel ca vecina Germania, printr-o mare omogenitate lingvistică. Cei șapte milioane de locuitori vorbesc germana, chiar dacă mulți dintre ei, mai ales la Viena, aparțin mai multor comunități ale fostului imperiu: unguri, slavi, italieni, evrei…
Încă de la sfârșitul Primului Război Mondial, numeroși germani și austrieci se gândesc în mod natural la unirea celor două țări.
Însă acest lucru le este interzis oficial prin tratatul de pace de la Saint-Germain-de-Laye, din 1919.
Austria începe să se obișnuiască, încet, încet, cu ideea de a trăi separat de vecina sa. În 1932, țara este sedusă de un tânăr cancelar de extremă dreapta, Engelbert Dolfuss (40 de ani).
Dezamăgit de regimul parlamentar și sensibil față de realizările lui Mussolini, Dolfuss se apropie de acesta pentru a rezista mai bine presiunilor lui Hitler.
Drept care îi combate fără milă pe naziștii din țara sa, închizându-i chiar în lagăre.
Însă cancelarul este asasinat pe 25 iulie 1934 de naziști austrieci năimiți de Hitler.
Drama survine la doar un an de când Dolfuss preluase puterea. La ordinele doctorului Kurt Schuschnigg, forțele guvernamentale austriece îi arestează pe asasini. Treisprezece dintre aceștia vor fi spânzurați ulterior.
La Roma, Mussolini face o criză de nervi când află de asasinarea lui Dolfuss. Aflat la apogeul popularității sale, nu tolerează ca Germania să își extindă teritoriul până la granițele italiei.
Ducele trimite patru divizii spre vârful Brenner, aflat între Austria și Italia și merge personal la Viena pentru a-și manifesta sprijinul pentru austrieci.
Pe 6 septembrie, își etalează furia într-un discurs public:
„Treizeci de secole de istorie ne permit să contemplăm cu o milă disprețuitoare doctrinele de peste Alpi, susținute de descendenții unor bărbați care nu știau să scrie când Roma îi avea pe Cezar, Virgiliu și Augustus.”
Hitler înghite afrontul și amână pentru mai târziu Anschluss-ul („alipirea” Austriei), la care visau de secole naționaliștii germani și austrieci.
Doctorul Kurt Schuschnigg, noul cancelar al Austriei, asistă neputincios la ascensiunea mișcării naziste din țara sa, sprijinită activ de Hitler.
Raporturile de forță se schimbă brutal în 1936. Izolat de liderii celorlalte națiuni occidentale, după invadarea Etiopiei, Mussolini se apropie, de voie, de nevoie, de Hitler.
Sprijină împreună cu acesta rebeliunea generalului Franco în Spania. Nici vorbă așadar să mai refuze Anschluss-ul.
În același an, guvernul francez rămâne fără reacție față de militarizarea de către Hitler a Renaniei. Această violare a tratatelor internaționale are loc pe 7 martie 1936, un an după restabilirea în Germania a recrutării obligatorii.
Cu spatele asigurat, Hitler merge în Austria. Pe 12 februarie 1938, îl convoacă pe Schuschnigg în cuibul său de vultur de la Berchtesgaden și îi cere cancelarului să înceteze orice acțiune împotriva militanților naziști și să îi încredințele Ministerul de Interne unui nazist notoriu, avocatul vienez Arthur Seyss-Inquart, iar Ministerul de Război altui simpatizant nazist, Glaise-Horstenau.
Ocupând Austria, pe 12 martie, Hitler se prevalează de dreptul popoarelor de a dispune de ele înseși.
La două zile după intrarea trupelor germane în țara sa natală, el proclamă oficial Anchluss-ul de la o tribună ridicată în fața Hofburg, palatul imperial din Viena.
Rebotezată Ostmark, Austria este plasată sub autoritatea unui Gauleiter (guvernator de regiune), Josef Bürckel.
