„Aşa cum se manifestă pretutindeni, în Capitala noastră această dramă îşi are obârşia în înfiorătoarea stare de sărăcie care cuprinde, ici, colea, o familie, un tată văduv, sau o mamă nelegitimă”, puteai citi frecvent în presa anilor 1930.
Apoi, ziaristul continua:
În majoritatea cazurilor însă, având la bază acelaşi substrat, mizeria gestului abandonării unui copil în stradă este săvârşit de numeroasele mame nelegitime care, neputându-şi creşte fructul păcatului, de care n-au putut scăpa altel, îi lasă în drum… „în vârstă de aproximativ două luni, cu scutece şi cu un bileţel pe care scrie : „Dumnezeu să-l aibă în paza sa”.
Ce deveneau copii abandonați
În „Realitate ilustrată” din 24 februarie 1937, ziaristul Ion Munteanu continua:
Societatea este organizată aşa fel că tot răul îşi are leacul său, deci şi drama copiilor abandonaţi îşi are, în parte bineînţeles, o soluţionare. Aşa dar, viaţa individului, rupt atât de dramatic din rândul familiei sale, nu se curmă, odată cu schimbarea de soartă, care-i pune pe frunte pecetea anonimatului.
Existenţa sa este organizată sistematic, de mâna ocrotitoare a societăţii, care înlocuind mâna părintească, îl îndrumează, îl îngrijeşte şi-i crează un rost în viaţa aceasta, care l-a năpăstuit atât de trist şi la o vârstă atât de crudă.
Fiecare din noi am auzit, de bună seamă, că toţi copiii părăsiţi devin, copiii primăriei, care îi ia sub protecţia sa.
Nu ştie însă oricine cum evoluează viaţa unui astfel de copil nefericit, de la găsirea sa în stradă şi până când iese de sub protecţia primăriei.
Procesul verbal
Procesul verbal încheiat la circumscripţia poliţienească stabileşte primul contact al copilului cu lumea. Ce a fost înainte de acest proces verbal nu ştie nimeni. Viaţa nefericitului copil are, la începutul său, amarul acestor rânduri : ,…. Noi… comisarul şi noi… martorul… recunoaştem că s-a găsit azi… într-un boschet din grădina publică… un copil de sex… de ani… înfăşurat într-o plăpomioară…
Azilul de copii găsiți
De la comisariat, copilul găsit, este trimis, cu proces-verbal şi cu inventar, la azilul de copii găsiţi „Cantcuzino” din strada Buzeşti 89. Astfel, dosarul actelor anonimului creşte: Noi… comisarul… vă înaintăm un copil găsit… alăturat inventarul obiectelor aflate odată cu copilul… o plapomă… o boneţică…
La azil copiii găsiţi erau ţinuţi câteva zile, pentru îngrijirea medicală esenţială şi pentru botez. Medicul azilului are, în atribuţiile sale, în afară de altele şi însărcinarea de-a da nume tuturor copiilor pe cari îi primea.
În medie generală, acel azil tria cam 101-150 de copii găsiţi, pe an.
Vă închipuiţi câtă fantezie trebue să aibă medicul azilului, ca să dea fiecărui copil nume interesante şi deosebite între ele?
Cişmigeanu
Numele se dădeau după locul unde erau găsiţi: Cişmigeanu, pentru cel găsit în Cişmigiu; Setebeanu, pentru cel găsit în staţiile de oprire ale tramvaielor; Câmpineanu, pentru cel găsit în strada Câmpineanu şi aşa mai departe…
Prin 1935, li se dau numai nume specific româneşti: Ion Modure, Tudor Petre, Vasile Bârnoagă etc.
După ce doctorul îi hotăra numele găsitului, trimitea o notă la ofiţerul stării civile, care emitea un buletin de naştere, asemănător tuturor buletinelor, numai că în locul unde de obicei sta scris „fiu al d-lui Ionescu…”, se înseamna : „părinţi necunoscuţi… copil găsit…“…
