Evenimentul Istoric > Articole online > Când autoritățile îl alungă pe Robinson Crusoe de pe insula sa
Articole online

Când autoritățile îl alungă pe Robinson Crusoe de pe insula sa

Insula Budelli, situată între Sardinia și Corsica, își va pierde curând singurul locuitor.

Mauro Morandi, în vârstă de 82 de ani, își va face bagajele în următoarele săptămâni și va părăsi acest colț de paradis, unde locuia din 1989.

Treizeci și doi de ani petrecuți în liniște, pe această bucată de pământ care face parte din arhipelagul La Maddalena, aflat la nord de Sardinia.

Octogenarul a declarat pentru ziarul britanic The Guardian că va părăsi insula Budelli, ca urmare a presiunilor repetate exercitate de autoritățile parcului național La Maddalena, cele care administrează insula din 2016.

Acestea doresc să înființeze aici un observator de mediu, dedicat protecției faunei și florei, dar și prielnic educației.

Mauro Morandi a ajuns pe insulă în 1989, în urma unei avarii suferite de catamaranul său. A aflat cu această ocazie că, pentru peticul de pământ de doi kilometri pătrați, se căuta un nou paznic.

De atunci nu a mai plecat de acolo, sălășluindu-se într-un buncăr din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, reamenajat de el însuși.

Fost profesor de educație fizică, Morandi a decis așadar să trăiască departe de orice civilizație. Aprovizionat de o barcă, el nu părăsea insula decât arareori, ultima „ieșire” datând din 2018. Fusese atunci să-și vadă familia, la Modena, orașul său de baștină, din nordul Italiei.

În timpul numeroșilor ani petrecuți pe insulă, sihastrul și-a dat tot interesul, nu doar să cunoască, ci și să îngrijească mediul.

În ciuda faptului că din ce în ce mai puțini turiști vizitează insula, Mauro Morandi avea grijă de biodiversitatea și peisajele de acolo ca și cum ar fi fost propria sa grădină.

Curăța drumurile și plajele și servea de ghid pentru vizitatori. „Sper că se va găsi cineva să protejeze insula la fel de bine ca mine”, a declarat el pentru The Guardian.

În ultima vreme, presiunile autorităților italiene asupra lui Morandi, pentru a evacua insula, erau tot mai mari. Ele îi reproșau mai ales că a modificat buncărul, lăsat în părăsire, fără a avea autoritățile necesare, ca pretext pentru a-l forța să plece.

„Am abandonat lupta”, a explicat el. „După 32 de ani petrecuți aici, sunt foarte trist că trebuie să plec. Mi-au spus că trebuie să facă lucrări la casa mea și, de data aceasta, par să nu glumească.”

Acest Robinson Crusoe modern își va părăsi așadar insula și se întoarce la civilizație în pofida voinței sale. El se va instala pe insula La Maddalena, cea mai mare a arhipelagului, unde și-a găsit un mic apartament.

Însă nu intenționează să renunțe la modul său de viață solitar. „Voi trăi la periferia orașului principal, voi merge (în oraș) doar pentru cumpărături, iar restul timpului voi sta retras”, a mărturisit el pentru The Guardian. „Viața mea nu se va schimba prea mult, voi continua să văd marea.”

Izgonirea lui a provocat indignare pe rețelele de sociale, unde Morandi este foarte popular datorită imaginilor pe care le postează de pe insulă.

Registration

Aici iti poti reseta parola