Acest discurs l-a propulsat pe McCarthy în fața scenei politice și a provocat o adevărată isterie privind cârtițele comuniste din guvernul american.
Vorbind în fața Clubului Republican al Femeilor din districtul Ohio, la Wheeling, senatorul McCarthy a fluturat în fața asistenței o hârtie.
Potrivit singurului articol de ziar despre acest discurs, McCarthy a spus:
„Am aici, în mână, o listă cu 205 (funcționari ai Departamentului de Stat) cunoscuți de Secretarul de Stat ca membri ai Partidului Comunist și care, cu toate acestea, încă lucrează și determină politica Departamentului de Stat.”
În săptămânile următoare, numărul comuniștilor din Departamentul de Stat a fluctuat, McCarthy susținând că sunt fie 57, fie 81, fie 10.
Joseph McCarthy nu a produs niciodată vreo dovadă despre existența acestor comuniști.
În ciuda incoerenței lui McCarthy și a refuzului său de a da publicității numele „comuniștilor cunoscuți”, afirmațiile sale au atins o coardă sensibilă a americanilor, în plin Război Rece.
În lunile dinaintea discursului său, în China începuse revoluția comunistă, iar sovieticii detonaseră o bombă atomică.
McCarthy nu a fost primul care a făcut astfel de acuzații.
Congresul SUA efectuase o serie de anchete privind influențele comuniste de la Hollywood, iar Alger Hiss a fost găsit vinovat de sperjur, în ianuarie 1950, fiind acuzat de spionaj în favoarea URSS.
Lipsa de dovezi și exaltarea lui McCarthy privind existența comuniștilor în Statele Unite a fost în folosul Uniunii Sovietice. Așa-numita „vânătoare de vrăjitoare” a dus în cele din urmă la discreditarea pericolului comunist. La adăpostul acesta, au putut acționa în Statele Unite spioni precum Karl Koecher, Aldrich Ames, Robert Hanssen, rețelele Rosenberg, Silvermaster etc.
