Căruțașul fără cap de la Hotin. De ce erau negricioși copii boierilor moldoveni. Mărturii de la 1790 ale medicului Balthasar Hacquet

 

Balthasar Hacquet a fost un medic și naturalist de origine franceză din secolul al XVIII-lea, aflat în slujba coroanei imperiale habsburgice.

Pasionat de botanică, geologie, mineralogie, dar și de cultura și obiceiurile popoarelor întâlnite în incursiunile sale făcute la pas, acesta a publicat o serie de cărți în limba germană cu însemnări de călătorie.

Dintre lucrările sale, în special cea intitulată „Neueste physikalisch-politische Reisen in den Jahren 1788. und 1789. durch die Dacischen und Sarmatischen oder Nördlichen Karpathen” (Nürnberg, 1790-1796) prezintă un interes deosebit, oferind informaţii despre ţinuturile din nord-vestul Moldovei, anexate atunci cu aproape un deceniu în urmă de către monarhia austriacă.

Textul este însoțit de mai multe ilustrații gravate, alb-negru, în parte semnate de artistul german Johann Christoph Pemsel.

Iată două însemnări din Călătoria lui Balthasar Hacquet prin Carpații dacici și sarmatici, sfârșitul sec. XVIII:

Întâmplare din timpul asediului cetății Hotin

La această încăierare s-a produs un fapt care nu se poate întâmpla decât extrem de rar și pe care l-au raportat ofițerii [austrieci] prezenți în darea de seamă către general.

Cazul era următorul: în timp ce se luptau cele două cete dușmane, rândașii turci au vrut să se strecoare în cetate [Hotin] cu căruțele lor încărcate cu iarbă.

Unul din acești vlăjgani a fost somat de un husar să se întoarcă înapoi ori îl doboară.

Dar cum vlăjganul se legase foarte solemn să nu facă una ca asta, nu a dat ascultare nici unei amenințări și atunci, cel ce îl urmărea i-a retezat capul, din plin galop, dintr-o singură lovitură.

Dar cât a fost de uimit husarul de această lovitură, când a văzut pe vlăjganul fără cap mânând mai departe căruța, ținând și mai departe hățurile în mână cu atâta tărie că alergau caii de zor, iar el a căzut din căruță și a rămas grămadă, abia după două sute de pași, fără a ajunge în mâinile dușmanului.

În vizită la niște boieri din Bucovina

Orașul Siret se află aproape de acest râu. Locul este mic și neînsemnat și constă din vreo două sute de case și ceva biserici.

Pe vremea cumanilor, și când mai ședeau aici episcopi catolici, era destul de populat, după cum se poate deduce din rămășițele bisericii și a altor clădiri.

Și acum mai sunt boieri care își au acolo curțile lor boierești.

Când am ajuns să-i cunosc în casele lor, am observat la unul dintre acești boieri un caz ciudat de influență a laptelui doicii asupra copiilor mici.