“La calamităţile: lipsa de cărbuni şi de lemne, lipsa mijloacelor de comunicaţiune, lipsa de alimente şi alte multe, de cari avem parte deja de atâta vreme, s-a adaus în ultimul timp o nouă şi mare calamitate, aceea cu bancnotele. Ea este adecă de o dată mai veche, numai s-a accentuau acum mai puternic. A început cu bancnotele albe, bolşevice şi emisiune a băncii Austro-Ungare, cu acceptarea, apoi refuzarea şi în fine retragerea lor din circulaţie, cu sacrificii mai mari sau mai mici pentru public. A urmat apoi calamitatea cu bancnotele vinete a K 20 – roşii bolşevice a K 2. Refuzate întâiu categoric, ca neapte pentru circulaţiune, cele vinete au fost ulterior totuşi admise, pe când cele a K 2 continuă a circula şi acum pe ascuns, în pagubele neştiutorilor.
Devalvându-se tot mai mult bancnotele în fosta monarhie şi procedându-se în Ceho-Slovacia, în Austria germană şi în Jugo-Slavia la stampilarea coroanelor, bancnotele rămase neştampilate acolo au luat în masse mari, pe toate căile posibile, premise şi mai ales nepermise, drumul spre România Mare. S-a hotărât ştampilarea, a cărei termen final a fost de câteva ori prolongit, cu şi poate şi fără motiv plauzibil, s-a crezut că în fine circulaţia monetară va ajunge la normal şi publicul şi lumea comercială va fi scutită de noue dificultăţi. Speranţă deşartă. O nouă calamitate se iveşte, la care de altcum trebuia să ne aşteptăm.
Se continuă ştampilarea în mod clandestin, prin aplicarea de ştampile false, mai ales pe bancnotele mari a Cor. 1000 şi Cor 10.000 şi întreaga ţară e inundată de astfel de bancnote”.
Pe 31 mai acelaşi an, revista publicase articolul “În legătură cu ştampilarea Coroanelor”: “Ordonanţa Consiliului Dirigent referitoare la stampilarea Coroanelor austro-ungare a avut, între altele, urmarea că publicul nu mai primeşte nici într-un fel bancnotele revoluţionare de K 25 – 200 – 10.000 şi cele de K 20 – ed. II. Oamenii desperaţi se învârtesc pe la ghişeurile băncilor şi-şi oferă “etichetele” ca depuneri, ca plată sau numai să se vadă scăpaţă de ele. Li se dau explicări că, anume, posesorii acestor bilete sunt creditorii statului austro-ungar, respectiv ai băncii austro-ungare şi să-şi păstreze fiecare documentele-bancnote, căci odată, după subscrierea păcii, vor fi răscumpărate. Sau li se spune oamenilor să-şi achite dările restante din biletele-etichete, cu cari i-a prins ordonanţa din chestie, şi oamenilor li ciudă, că şi-au achitat la timp dările.
În orice caz e o situaţie neplăcută şi pentru particulari şi pentru bănci, la cari încă se găsesc bancnote de acestea”.
Revista mai anunţa că, în curând, Consiliul Dirigent va da o ordonanţă privind înregistrarea obligatorie a tuturor efectelor publice din emisiunea fostului stat ungar şi austriac. Inventarul acelor hârtii de valoare era necesar la Conferinţa de Pace dar şi pentru regularizarea definitivă a valutei româneşti.
