Fenomenul astronomic care marchează, în fiecare an, luna august este cel mai celebru curent de meteori, Perseide, a cărui fază maximă poate fi observată în acest an, din România,.
Activitatea curentului de meteori Perseide începe din luna iulie (pe 17) încheindu-se spre sfârşitul lunii august (pe 24), potrivit www.astro-urseanu.ro.
Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Din zonele cu cer curat, se pot vedea uneori până la 150 de meteori pe oră. Cei care vor observa fenomenul din oraşe pot vedea 10-20 de meteori pe oră.
În mişcarea sa anuală pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, care poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului.
Observat de 2000 de ani
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de publicul larg dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică.
Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu – punctul cel mai apropiat de Soare – ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
Ploaia de stele (stele căzătoare) are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Perseu, în latină Perseus, este o constelaţie din emisfera nordică, traversată de Calea Lactee.
Ea este vizibilă din România în timpul iernii. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol.
Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi, potrivit www.timeanddate.com, citat de Agerpre. Tot în această constelaţie se află roiuri deschise, vizibile cu ochiul liber, care conţin 350 şi, respectiv 300 de stele şi se află la o depărtare de aproximativ 8.000 ani/lumină.
Fenomenul de stea căzătoare este foarte bine cunoscut.
Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de trecerea rapidă prin atmosfera terestră înaltă, la altitudini de 120-180 km, de o particulă sub un mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul.
