Urma luminoasă, ce prezintă uneori scântei, poate fi urmărită de pe Pământ, în general timp de câteva secunde (minute), meteorul (steaua căzătoare), deplasându-se sub acţiunea curenţilor din atmosfera înaltă, potrivit volumului Dicţionar de astronomie şi astronautică (Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1977).
Fragmentul de corp ceresc care atinge suprafaţa Pământului se numeşte meteorit.
Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.
Primul observator care a determinat fluxul orar a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră, potrivit sciencemeetsfaith.wordpress.com.
Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiaparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani.
Numele de Perseide a fost dat tot de Schiaparelli în 1866.
