Alăturarea României coaliției Națiunilor Unite în lupta împotriva Germaniei, anunțată încă din seara zilei de 23 august 1944, prin Proclamația regelui Mihai, transmisă la posturile de radio, a determinat forțele germane să bombardeze Capitala.
Se împlinesc 75 de ani de când, la 24 august 1944, trupele germane din nordul Capitalei lansau un atac, sprijinit de aviaţie, pentru ocuparea Bucureştiului.
La ora 06.30 dimineața, o coloană germană motorizată de circa 20 de autocamioane, precedată de un tun antiaerian de calibrul 88 de mm și cinci tunuri ușoare, forțează pătrunderea în București, venind dispre Băneasa spre fântâna Miorița.
În timp ce atacurile aeriene se succed rapid, lovind mai ales centrul oraşului, trupele atacatoare sunt oprite la podul Băneasa.
Bombardamentele aviaţiei naziste s-au soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, o parte a Palatului Regal şi cu zeci de victime, scrie RADOR.
Reţeaua electrică a fost şi ea grav avariată în mai multe puncte, acestea coincizând ca localizare cu avariile produse sistemului de alimentare cu apă. Cablul telefonic de 2.000 de fire din Strada Matei Millo a fost distrus, aproximativ 2.000 de posturi telefonice fiind deranjate.
Timp de trei zile capitala a fost supusă unui atac intens, ziua de 26 august fiind cea mai tragică până în momentul în care trupele române reuşesc să ocupe aerodromurile, imobilizând aviaţia germană. Acţiunea românilor este susţinută şi de atacul aviaţiei americane care lansează noi raiduri.
După actul de la 23 august 1944 trupele române au lichidat punctele de rezistenţă germane din interiorul Capitalei, potrivit Enciclopediei bătăliilor din istoria românilor.
Lupte grele s-au desfăşurat pe Splaiul Independenţei (unde era Misiunea Militară Germană pentru Armata Aerului), la Şcoala Superioară de Război (unde se afla Misiunea Militară Germană pentru Armata de Uscat), în Rahova, Cotroceni, precum şi în zona de nord, în Băneasa, Pipera şi Otopeni.
Forţele germane se retrag, în noaptea de 27/28 august 1944, dar sunt capturate, a doua zi, de trupele Armatei 4, la Gherghiţa (25 km de Ploieşti).
MAI MULTE IMAGINI, pe site-ul https://casa-regala.blogspot.com