Și-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul camerei numărul 5 a hotelului „Angleterre” din Leningrad (Sankt Petersburg-ul de azi). Voia să fie sigur că nu supraviețuiește.
Poetul a fost înmormântat în cimitirul Vagankovski din Moscova. Moarta sa a declanşat, însă, o amplă campanie împotriva lui. Autorităţile comuniste, care priviseră cu suspiciune poezia şi individualismul lui Esenin, au considerat că opera sa se află în conflict cu doctrinele realismului socialist şi i-au interzis cărţile.
Abia începând cu anii 1960, operele sale au fost retipărite în mai multe colecţii.
Țăranul din gubernia Riazan
Serghei Esenin s-a născut la 3 octombrie 1859, în satul Konstantinovo (azi Esenin), gubernia Riazan, Rusia, într-o familie de ţărani. Şi-a petrecut copilăria în casa bunicilor săi materni şi a început să scrie poezie la vârsta de 9 ani.
În 1909, a absolvit şcoala elementară, apoi în 1912, şcoala parohială din Spas-Klepikovski.
În august 1912, a ajuns la Moscova, unde a fost corector în cadrul tipografiei Sitin; a continuat să scrie poezie şi a participat la cercul literar şi muzical Surikov.
Prima sa colecţie de versuri – „Radunitsa” – a fost publicată în 1916, în care Esenin a scris despre viaţa satului tradiţională şi cultura populară, „Rusia din esenţă de lemn” a copilăriei sale, despre credinţa panteistă în natură. Titlul colecţiei se referă la un ritual funerar popular, „Comemorarea morţilor”.