Boierul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
Atunci a reușit să ocupe funcție de prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952, jucând la început rolul de om de paie al comuniștilor din partea Frontului Plugarilor. Petru Groza a mai ocupat și alte funcții politice. De pildă, a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958. Desigur, această funcție, ocupată mai întâi de C.I. Parhon, era pur decorativă, adevărata putere deținând-o, după cum se știe, Dej.
Petru Groza și-a început cariera de politician în Partidul Național Român, nefiind un politician renumit în interbelic. Om cu vederi de stânga, Petru Groza a revenit pe scena politicii românești odată cu actul de la 23 august 1944, reorintarea politicii militare și politice favorizând reintrarea în activitate a formațiunilor de stânga procomuniste. De numele lui Petru Groza și de guvernul său se leagă mai multe prefaceri cu caracter social-politic, economic și istoric. De pildă, la 11 iunie 1948, guvernul Groza a adoptat legea pentru naționalizarea industriei a reușit să-și atragă sprijinul și încrederea lui Stalin.
Pentru prima dată, Petru Groza a ocupat funcția de prim-ministru la 6 martie 1945 când a fost impus de către Uniunea Sovietică. Guvernul său nu fusese recunoscut de americani și englezi, de aceea regele Mihai, care avea iluzia că putea modifica cursul evoluției politicii interne, i-a cerut, în august 1945, demisia. Groza refuză să semneze demisie, fapt unic în istoria regalității în România, motiv pentru care regele a intrat în așa-numita grevă regală. În această perioadă guvernul procomunist instalat prin voințam Moscovei a acționat în regim neconstituțional.
Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România: fraudarea alegerilor din 1946, în urmă cărora Blocul Partidelor Democratice a ieșit învingător, lichidarea opoziției, a partidelor istorice, PNL și PNȚ, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști, care a însemnat și o ,,înghițire” a Partidului Socialist. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai I să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară. Astfel a luat sfârșit monarhia românească, vreme de aproape jumătate de secol România trecând printr-un regim comunist care a prefăcut societatea.