Boieroaicele profită de reformele inițiate de sultanul Mahmud al II-lea pentru a adopta de la Paris moda vestimentară și a adulterului

 

Trecând peste nenorocirea ce ne-a pricinuit-o prin cedarea Basarabiei către ruși, sultanul Mahmud al II-lea a fost la originea înlocuirii modei turcești cu cea occidentală în Principatele Române.

Urcat pe tron 1808, după ce a scăpat de la moarte fugind pe fereastra Haremului, el a fost cel care a început modernizarea Imperiului Otoman, dar tot în vremea lui imperiul a început să intre la apă, pierzând teritorii vaste.

Pus pe reforme, Mahmud al II-lea a început pregătirea Tanzimatului (Reorganizării) prin puterea exemplului personal.

Așa că a adoptat hainele occidentale, înțolindu-se ca monarhii europeni. Se poate ca la asta să fi contribuit și mama sa, despre care se spunea că era verișoară cu împărăteasa lui Napoleon, Josephine.

După ce a apărut la evenimentele publice cu pantaloni şi frac, în 1829 a dat un decret prin care a interzis veşminte orientale în favoarea celor occidentale.

Boieroaicele din Principate, care tânjeau după moda și stilul de viață de la Paris și Viena, cu care luaseră contact prin rușii care ne frecventau cam des, cu armatele, de prin 1788, au fost primele care au profitat de spiritul reformist al sultanului.

„Se poate zice că, sub acea ocupaţie rusească, s-a întemeiat în Ieşi ceea ce se cheamă viaţă mondenă, înflorind însă o dată cu ea adulteriul, despărţirile şi jocul de cărţi”, ne-a lăsat scris Radu Rosetti.

Între 1828-1834, potrivit aceleiași surse: „obiceiurile de recluziune orientală a femeilor mai aveau fiinţă în multe familii boiereşti; tocmai acea ocupaţie le-a desfiinţat (…).

Faţă de ofiţerii ruşi, în uniformele lor strălucitoare, boierii noştri, în anterie, giubele, işlice şi papuci, nu puteau să pară decât ridicoli”.

Dar iată ce scrie Ioana Cioflâncă în lucrarea sa „Aspecte ale modei feminine din veacul al XIX-lea”:

Boieroaicele au preluat primele moda apuseană. Rochia empire, mult asemănătoare în privinţa lejerităţii cu cea orientală, punea în evidenţă sânii şi nu încorseta corpul.

Veşmântul era accesorizat cu umbreluţă, pălărie, evantai de mici dimensiuni, mănuşi şi punguţa pentru bani. Şalurile de caşmir, încă la modă, erau purtate peste rochii. Cu timpul, veşmintele apusene s-au impus, făcând uitate hainele orientale.

În anul 1807, contele de Rochechouart găsea în Iaşi o protipendadă care-şi însuşise deja obiceiuri din stilul de viaţă occidental.

Boierii dispreţuiau moda apuseană, dar dădeau femeilor o libertate totală în acest domeniu.

Iată cum descrie Rochechouart: „Bărbaţii, purtând bărbi mari, erau coafaţi cu calpacuri, un fel de turban de blană, şi îmbrăcaţi în stofele cele mai bogate, încălţaţi cu papuci galbeni, într-un cuvânt păstrând întregul tip oriental.

În atitudine păstrează enervanta gravitate a turcilor şi totuşi, pentru a rezolva problema ca un european civilizat, cu toate că o fac împotriva voinţei şi a obiceiurilor lor, lasă soţiilor o libertate nelimitată, de care ele nu neglijează să abuzeze”.

Alecu Russo observa că, în privinţa modei, boieroaicele au fost mai îndrăzneţe decât soţii lor: „femeile sunt mobilul revoluţiunilor, mai ales în ceea ce priveşte moda”.

Documentarea în privinţa alegerii toaletelor celor mai rafinate se făcea, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, din jurnalele de modă.

Astfel de publicaţii mondene ajunseseră în Principate încă din timpul ocupaţiei ruseşti.

Eufrosina Rosetti, soţia hatmanului Răducanu Rosetti, cerceta în mod obişnuit asemenea reviste venite de la Paris sau Viena, iar conversaţia despre rochii şi găteli era obişnuită între doamnele din înalta societate.