Ea constata că atunci când soţia unui boier bogat era frumos îmbrăcată, valoarea bijuteriilor pe care aceasta le afişa depăşea suma de douăzeci de mii de piaştri, fără a mai socoti şi blănurile cu care se îmbrăca.
La fel ca şi soţii lor, boieroaicele purtau permanent cu ele, pe lângă bijuterii, mătăniile. Cel mai adesea, ele erau din pietre preţioase sau din lemn sfinţit şi, în funcţie de abilităţile purtătoarei, se transformau uneori în instrumente de comunicare secretă cu amanții.
Boieroaicele purtau pe cap o bandă din mătase sau stofă înfăşurată elegant şi împodobită cu diverse accesorii, în funcţie de rang şi avere.
Vienezul Joseph Rohrer, în trecere prin Moldova în anul 1802, remarca obiceiul boieroaicelor de a-şi împodobi capul cu „giuvaieruri adevărate” .
Francois Recordon, secretarul pentru limba franceză a lui Ioan Gheorghe Caragea, surprindea, la rândul său uimit, atenţia pe care boieroaicele o acordau împodobirii capului.
Cel mai adesea acoperământul era format „dintr-o băsmăluţă de muselină imprimată, împodobită de cele mai multe ori cu broderii şi în care îşi înfăşoară capul în cele mai multe feluri, dar având întotdeauna grijă să li se vadă părul şi ca nodul elegant al băsmăluţei să scoată în evidenţă frumuseţea carnaţiei”.
Accesorii strălucitoare, precum „reţelele de gaz, pline de sechini sau semiducaţi” nuanţau rangul şi completau toaleta sofisticată a boieroaicelor.
Recordon observa abundenţa decoraţiunilor dintre cele mai preţioase purtate de boieroaice, indiferent de ocazie, care umblau totdeauna gătite cu asemenea podoabe de o valoare considerabilă.
În picioare boieroaicele purtau „gingaşi conduri peste un ciorap subţire de bumbac”.
Ciorapii subţiri s-a impus lesne, doamnele renunţând la vechii şi groşii colţuni. În cazul în care afară era noroi sau mizerie, acestea foloseau nişte tălpi înalte de lemn, numite nalâni, care protejau de mizerie atât încălţările cât şi veşmintele.
Sursa: Ioana Cioflâncă, Aspecte ale modei feminine din veacul al XIX-lea
