Dar, ca la un semn, duducilor din toate săniile și britcile a început să li se pară prea cald.
Toate au scuturat de pe umeri malotele de vopsea întunecată și au rămas numai în sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de mătăsării albe.
Dinspre cealaltă parte a uliței venea tocmai sania domniței Rau, înconjurată de arnăuți și ciohodari. Și era domnița înveșmântată numai în vopsea albă!
Când s-au întâlnit caleștile – cea a domniței cu cele ale duducilor, Ralu s-a schimbat la față și a poruncit arnăuților să se întoarcă spre curtea nouă.
Până seara, caleștile duducilor au defilat victorioase pe podul Mogoșoaiei, călcând, astfel, prin cea mai pașnică revoluție cunoscută din istorie, porunca lui Vodă.
Ralu a dat năvală peste Vodă, cerându-i să ia măsuri. A doua zi, logofătul spătăriei citea la răspântii un nou pitac în care Vodă poruncea zapciilor agiei ca unde or întâlni duduci cu veșminte albe să le despoaie și să ducă hainele rupte la curte.
De frică, nicio duducă nu a mai ieșit în rochii de vopsea alba, dar nici domnița Ralu nu s-a bucurat prea mult de înfrângerea revoltei.
Primind vești rele de la Stambul, într-o bună zi, Vodă Caragea, cu domnițele și beizadeaua, au fugit rușinos peste munți.
Blestemul duducilor îi ajunsese…
