Pe 17 august 1916, în timpul unor manevre, desfășurate în apropierea orașului Verona, cade de pe cal și moare. Avea doar treizeci și patru de ani.
Umberto Boccioni, sculptor şi pictor încadrat curentului futurist, s-a născut la 19 octombrie 1882, în Calabria.
A luat lecţii de pictură între anii 1898-1902, în atelierul pictorului Giacomo Balla, unde a învăţat să picteze în maniera pointilistă.
În 1907 s-a stabilit la Milano, unde a intrat treptat sub influenţa poetului Filippo Marinetti, care a lansat mişcarea futuristă.
Teoretician al artei futuriste
Boccioni a adaptat teoriile literare susţinute de Marinetti la artele vizuale şi a devenit cel mai important teoretician al artei futuriste.
În 1910, împreună cu mai mulţi pictori, a întocmit şi a publicat Technical Manifesto of the Futurist Painters.
Boccioni a fost influenţat şi de cubism, datorită acestui lucru devenind interesat de sculptură.
În 1912 a publicat Manifesto of Futurist Sculpture, în care a anticipat evoluţia sculpturii moderne.
Boccioni a pledat pentru utilizarea în sculptură de materiale netradiţionale – cum ar fi sticla, lemnul, cimentul, pânza şi instalaţiile electrice – şi a pledat pentru combinaţia unei varietăţi de materiale într-o singură piesă.
Cu toate acestea, în practică, sculptura lui Boccioni a fost mult mai tradiţionalistă decât teoriile sale.
Viziuni simultane
„Primul tablou care poate fi considerat ca o afirmație a simultaneității a fost Viziuni simultane (foto)” – scrie Boccioni în anul 1914.
Tabloul (1911) reprezintă, în esență, sinteza mai multor principii futuristice.
Mai ales dinamismul este sugerat prin descompunerea și deformarea structurii spațiului, tensiunea artistică destabilizează construcția formelor care recreează orașul, absorbindu-le în haosul spectacolului străzii.
Pictorul urmărește redarea vacarmului, luminilor, culorilor și formelor orașului în mișcare.
Boccioni inserează în această compoziție un motiv iconografic tipic pentru futurism: deschizăturile ferestrelor care contribuie la sporirea intensității trăirilor senzoriale.
Unghiurile ascuțite, formele concentrice, suprafețele tăiate ale pereților îi servesc pictorului la redarea propriei viziuni a orașului modern, al cărui caracter brutal și amețitor este evidențiat prin exploatarea specifică a perspectivei.
