Bișniță cu mărfuri interzise chiar sub nasul lui Nicolae Ceaușescu

 

Ajutați din nou de locotenent colonelul de Securitate Dumitru Burlan, cel care a avut misiunea de a fi sosia lui Nicolae Ceaușescu, aflăm încă un secret din reședința fostului cuplu prezidențial din Cartierul Primăverii.

Sub forma unui vast dialog între Dumitru Burlan și editorul cărții ”Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu”, memoriile celui care a lucrat la Divizia a V-a a Securității acoperă și perioada în care el avea ca ”obiective” persoanele care lucrau în Primăverii, administratorul, coafeze, frizeri, instalatori, femei de serviciu. Printte aceștia era și un operator de film. Într-un studiou special amenajat, Elena și Nicolae Ceaușescu puteau viziona chiar și filmele care le erau interzise muritorilor de rând.

Operatorul acestui ”cinema” particular este protagonistul unei întâmplări descrise de Burlan:

 

 

 –    De fapt, ce obligaţii de serviciu aveaţi fată de acest personal? 

–   Încă de la angajare şi apoi, de două, trei ori pe an, cu aceste persoane se făceau pregătiri contrainformative. Li se reamintea rolul, se conştientiza importanţa muncii lor, se reactiva vigilenţa şi discreţia în mediul lor de relaţii, modul în care să se protejeze de faptul că anumite persoane străine vor căuta să intre în contact cu ei pentru a fi exploataţi ”în orb” cu privire la activitatea lor sau pentru a fi recrutaţi. Erau îndemnaţi să semnaleze dacă în anturajul lor pătrundeau, se infiltrau persoane suspecte cu intenţii de compromitere a lor şi a familiei prezidenţiale, să ceară sprijinul organelor de specialitate pentru a fi protejaţi înainte de a fi prea târziu. In acest sens, activitatea mea era foarte complexă, cu scopul de a putea preveni asemenea cazuri. Un accent deosebit se punea pe preîntâmpinarea unor situaţii care ar fi creat dependenţa lor de unele persoane străine, din anturajul dubios, interlop ori chiar cu anumite pretenţii culturale, ştiinţifice, artistice care şi-ar ascunde, sub masca onorabilităţii, intenţiile compromiţătoare, infracţionale, de şantaj sau corupţie etc. 

–     Au fost încercări de racolare a unor persoane de serviciu de către o agentură străină?

 –     Direct nu, sau cel puţin nu cunosc eu personal despre acestea. Despre unele întâmplate în perioada în care am lucrat acolo, încă nu pot vorbi pentru că s-ar periclita siguranţa naţională în materie de securitate şi gardă din prezent. Poate în următoarele volume am să relatez câteva cazuri cu final tragic. Pentru pregătirea de specialitate a celor din unităţile speciale de securitate, protecţie şi gardă, pentru uzul lor intern, cu aprobările de rigoare pot să vorbesc în clar. Dar am să vă povestesc un caz care ne-a dat foarte mult de lucru. Operatorul care proiecta filme în obiectiv, se numea Radu Ion. Era şi el căsătorit, nora lui lucrând ca proiectantă la un Institut de Proiectări de pe strada „Căderea Bastiliei". Am fost sesizaţi că fiul lui Radu Ion şi soţia acestuia, au fost văzuţi în anturajul unor italieni la hotelul „Continental” din Timişoara. Vă daţi seama în ce situaţie am fost pus  când am aflat că fiul celui care proiecta filme familiei prezidenţiale era „legătura” unor cetăţeni străini. Imediat, am luat cele mai complexe măsuri pentru a afla în ce scop au fost contactaţi fiul şi nora acestuia. A fost informată conducerea Direcţiei şi s-au extins măsurile de verificare. Într-o lună de zile, am stabilit adevărul asupra situaţiei. Era vorba de o „bişniţă” cu ţigări, cafea, bijuterii… pe care italienii le aduceau în România şi, prin diverşi intermediari, cum erau membrii familiei Radu, le plasa în Timişoara, Sibiu şi Bucureşti. Am primit aprobarea să îl avertizez pe operatorul Radu Ion despre activitatea ilegală a fiului său şi să-i recomand să intervină pentru încetarea acestei legături a fiului şi nurorii sale cu italienii. Într-o discuţie, l-am informat pe Radu Ion despre activitatea fiului său şi a faptului că el nu a pus în aplicare pregătirile contrainformative ale mele avertizându-l că, dacă fiul său nu încetează, voi fi obligat să informez conducerea superioară. Radu Ion, în mod surprinzător, s-a mirat de cele auzite, ba, mai mult, a negat că aceste informaţii ar fi adevărate. Eu, totuşi, l-am sfătuit să aibă încredere în tot ce i-am spus şi să ia măsurile de rigoare. Credeam că totul s-a încheiat, dar fiul său a continuat afacerile cu italienii, astfel că, peste o lună de zile, am fost nevoit să-i convoc la discuţie pe tată şi fiu. Discuţia s-a purtat la restaurantul hotelului Tolstoi la o cafea şi un pepsi. Aici l-am pus pe fiu să relateze în faţa tatei cum stau lucrurile. De la începutul discuţiei, fiul povestea corect ce s-a întâmplat, iar tata făcea „feţe- feţe” şi nu-i venea să creadă. În final, m-a ameninţat că o să-i spună „tovarăşei Elena” că eu am ceva cu el şi îl urmăresc atât pe el, cât şi familia sa. I-am replicat că poate să o abordeze pe „tovarăşa Elena” în această problemă, dar să-i relateze şi ce a făcut fiul său. Până la urmă, situaţia s-a aplanat. Interesant este că peste ani (după 1989) aveam să aud din gura unui fost şef al norei lui Radu, inginerul Andrieş Vasile, o cu totul altă versiune. În perioada când se cerceta relaţia familiei lui Radu Ion cu italienii, nora acestuia povestea la serviciu, colegilor mai apropiaţi, că este permanent urmărită de un colonel de securitate, Burlan, care o tracasează şi o spionează fără rost. Când i-am spus inginerului Andrieş că eu sunt colonelul Burlan şi i-am relatat situaţia adevărată, acesta a fost de-a dreptul şocat.

Extras din cartea ”adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu”, Create Space Independent Publishing Platform 2017.

 

Parteneri