Numele nu era întâmplător, atomul fiind cea mai mică particulă de materie descoperită până la acel moment, potrivit www.randomhistory.com.
Réard și-a promovat modelul ca fiind „mai mic decât cel mai mic costum de baie din lume”.
Anii 1930
Deși Atome cuprindea două piese și dezvăluia mult mai mult decât ceea ce era considerat acceptabil în epocă, totuși nu a fost într-atât de îndrăzneț precum ceea ce avea să prezinte Louis Reard.
Femeile europene începuseră să îmbrace costume de baie din două piese, care constau dintr-un top și pantaloni scurți în anii 1930, dar numai o parte a mijlocului era la vedere, buricul fiind acoperit acoperit.
În Statele Unite, modelul din două piese și-a făcut apariția în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când raționalizarea țesăturilor a impus eonomia de material.
Bikini antici
În ciuda folosirii actuale a termenului pentru a desemna minusculii chiloți, cuvântul bikini se referee atunci la costumul de baie alcătuit din sutien și chiloți, indiferent de dimensiuni sau model.
„Într-un mozaic care împodobea o vilă siciliană de pe vremea împăratului Dioclețian, (286-305 d.Chr.), femei tinere care participau la probe de ridicarea greutății, aruncarea discului și sporturi cu mingea purtau și ele piese de îmbrăcăminte mai sumare.
Din acest motiv, personajele mozaicului au fost numite Bikini Girls. Costumații din aceeași gamă arbora și Venus, zeița frumuseții”, scrie publimix.ro.

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin