Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Biblioteca în formă de cruce, viziunea regelui Joao al V-lea realizată din aurul brazilian
Articole online

Biblioteca în formă de cruce, viziunea regelui Joao al V-lea realizată din aurul brazilian

În complexul regal găsim una dintre cele mai importante biblioteci europene, în formă de cruce cu o lungime de 85 de metri şi 9 metri lăţime, cu o preţioasă colecţie de 36.000 de volume, o bogată sinteză a cunoaşterii enciclopedice a secolului al XVIII-lea.

Proiectată iniţial ca un aşezământ pentru 13 călugări, planul de construcţie al mănăstiri a cunoscut modificări succesive conducând la facilităţi disponibile pentru 300 de călugări franciscani.

În timpul războiului, a fost ocupată de trupele franceze şi apoi britanice, pentru ca ulterior, după momentul 30 mai 1834, când ordinele religioase au fost eliminate, să devină garnizoană pentru unităţi militare.

Din 1890, găzduieşte forţele armate, fiind, în prezent, sediul Şcolii Forţelor Armate.

Chiar dacă palatul nu a reprezentat o reşedinţă regală permanentă, a fost vizitat frecvent pentru fastuoase partide de vânătoare sau pentru diferite festivităţi religioase.

Maiestuosul stabiliment a fost locul de unde regele Portugaliei, Manuel II, a părăsit ţara natală în exil, la 5 octombrie 1910, după momentul proclamării republicii.

Monument naţional din 10 ianuarie 1907, palatul regal din Mafra îşi deschide larg porţile publicului într-o nouă denumire – Palatul Naţional Mafra.

Din 7 iulie 2019, complexul regal de la Mafra este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola