El a lăudat reacţia tatălui său la virusul „venit din China”. Donald Trump va accepta oficial nominalizarea partidului său joi, într-un discurs în grădina Casei Albe.
„Avem nevoie de încă patru ani ca soţul meu să fie preşedintele nostru”, a declarat marţi Melania Trump (foto), lăudându-l pe „Donald”, în special răspunsul său la „teribila pandemie” de COVID-19, relatează Agerpres.
„Nu este un om politic tradiţional. Nu doar vorbeşte, el obţine rezultate”, a spus prima-doamnă a Statelor Unite, criticând de mai multe ori atitudinea media, ca un ecou al atacurilor repetate ale preşedintelui american.
În a doua zi a convenţiei republicane unde noul coronavirus a fost rar menţionat, fosta manechină de origine slovenă, în vârstă de 50 de ani, a făcut diferenţa insistând asupra ravagiilor cauzate de virus.
„Din martie, vieţile noastre s-au schimbat radical (…). Ştiu că mulţi oameni sunt îngrijoraţi, vreau să ştiţi că nu sunteţi singuri”, a declarat ea din grădina Casei Albe.
Promiţând că „Donald” va face tot posibilul să aibă grijă de toţi cei afectaţi, ea a denunţat „atacurile” taberei democrate şi „bârfele difuzate„ de mass-media.
Cu zece săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, discursul celei de-a treia soţii a lui Donald Trump era mult aşteptat. Foarte discretă de la venirea sa la Casa Albă, ea nu a făcut niciodată o astfel de pledoarie pentru soţul său, mai mare cu 24 de ani.
La fel ca în prima seară, familia preşedintelui a ocupat un loc central la Convenție, cu discursurile copiilor săi născuţi din căsătorii anterioare: Eric şi Tiffany Trump (36 şi respectiv 26 de ani).