La 8 aprilie 1885, are loc premiera comediei ("piesă premiată", după cum aflăm din afiş) la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Din distribuţia primei reprezentaţii făceau parte actori celebri în epocă: C.I. Nottara (Nae Girimea), Ştefan Iulian (Iancu Pampon), Amelia Welner (Didina Mazu), Frosa Sarandi (Miţa Baston), Al. Catopol (Mache), M. Mateescu (Catindatul), I. Niculescu (Iordache).
De atunci, piesa va avea o lungă carieră pe scenele de teatru româneşti sau, în timp, va cunoaşte câteva adaptări de succes pentru film sau televiziune, în viziunea regizorală a unor nume ca: Gheorghe Naghi (1959), Lucian Pintilie (1982) sau Gelu Colceag (2002).
Intitulată iniţial „Bărbierul”, celebra comedie a lui I.L. Caragiale a fost scrisă rapid, pentru a participa la un concurs, ca o comedie voit facilă, cu acţiunea plasată în mijlocul unui „bal mascat de mahala” – terenul tradiţional al qui-pro-quo-ului şi al comicului de situaţii.
Cu toate că, în primul rând, a dorit să se amuze şi să amuze publicul, personajele sale de aici, cu tot decorul de mahala, nu sunt deloc simpli şi modeşti mitocani ai Bucureştilor de atunci. (…)
Caragiale contemplă şi înfăţişează această lume obişnuită a comediilor sale cu aceeaşi ironie dispreţuitoare, izvorâtă din profunda cunoaştere şi inevitabila condamnare morală în judecata pe care i-o face.
Departe de a fi o simplă farsă de amuzament, „D’ale carnavalului” – fără a atinge profunzimile marilor comedii caragialiene care au precedat-o – e totuşi o realizare dramatică impecabilă, întemeiată pe o fină observaţie psihologică şi caracterologică, penetrată de aceeaşi ironie amară a lui Caragiale în faţa spectacolului întristător al societăţii timpului său. („Istoria teatrului în România”, Ed. Academiei RSR, 1965).
