Construcţia propriu-zisă a început în 1960, primul stadiu al construcţiei încheindu-se în 1964. Lacul de acumulare a început să fie umplut cu apă în 1964, în timp ce barajul era încă în construcţie, atingând pentru prima oară capacitatea în 1976.
Lacul de acumulare a provocat îngrijorări în rândul arheologilor, o operaţiune de salvare a vestigiilor antice descoperite în această regiune, începând cu 1960, sub conducerea UNESCO.
Siturile arheologice au fost examinate şi excavate, 24 de monumente importante fiind mutate în locaţii sigure (templul Abu Simel) sau donate ţărilor care au ajutat la salvarea acestor vestigii (templul Debod din Madrid).
De asemenea, peste 90.000 de nubieni au fost mutaţi. Cei care locuiau pe teritoriul Egiptului au fost mutaţi la cca 45 km, dar nubienii sudanezi au fost mutaţi la o distanţă de 600 km, departe de casele lor.
Uriașul
Barajul de la Aswan are o lungime de 3.600 m, cu o deschidere la bază de 980 m, iar deschiderea de sus de 40 m, şi are o înălţime de 111 m. Când este la capacitate maximă, 11.000 m cubi de apă pot trece prin baraj, la fiecare secundă.
Există pentru cazuri de urgenţă canale deversoare, pentru un surplus de apă de 5.000 m cubi pe secundă, canalul Toshka legând lacul de acumulare de depresiunea Toshka.
Lacul de acumulare, numit lacul Nasser, după fostul preşedinte al Egiptului, Gamal Abdel Nasser, care a murit în 1970, are o lungime de 480 km, o suprafaţă de 6.000 kmp şi conţine o cantitate de apă cuprinsă între 169 miliarde metri cubi.
Cu o productivitate hidroelectrică de 2,1 gigawaţi, barajul deţine 12 generatoare, fiecare estimat la 175 megawaţi.
Producerea de energie electrică a început în 1967. Când barajul a ajuns la capacitatea sa maximă, acesta a produs aproape jumătate din producţia totală de energie electrică a Egiptului. La 21 iulie 1970, a fost terminată construcţia barajului Aswan, care se întinde la nord de graniţa dintre Egipt şi Sudan.
Citește și Comuniștii pupă mâna care-i bagă-n închisoare
