Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Bandele lui Hitler și Balaurul se măcelăresc pentru frumoasa Esmeralda din Ferentari
Articole online

Bandele lui Hitler și Balaurul se măcelăresc pentru frumoasa Esmeralda din Ferentari

Evident pe fir a intrat vestitul comisar Eugen Alimănescu, care analizând identitatea victimelor s-a prins că autorii nu erau soldați sovietici, ci interlopi de ai noștri.

În cartierele periferice, în special Ferentari, apăruseră adevărate bande mafiote care se luptau pentru supremație.

În vara lui 1945 deja fuseseră ciuruiți pe străzi zece infractori, binecunoscuți lui Alimănescu.

Vestitul comisar a aflat destul de repede că asasinatele erau urmare a războiului dintre bandele lui Gică Cioc (foto), zis Balaurul, și Sandu Moise, poreclit Hitler după mustața ce o avea sub nas.

Despre Cioc, Alimănescu deținea dovezi clare că avea cel puțin cinci crime la activ.

În ultima zi a anului 1945, comisarul Alimanescu află de la un informator că Hitler va petrece Anul Nou în restaurantul „La colonelul” de pe Calea Călărașilor, alături de amantă și membrii bandei sale.

Unul dintre motivele dușmăniei de moarte dintre Balaurul și Hitler era că ultimul îi suflase iubita, pe frumoasa țigancă Esmeralda din Ferentari, primului.

Comisarul Alimănescu și-a luat echipa și în noaptea de Revelion s-au pus la pândă în jurul cârciumii „La colonelul”.

Strategia polițiștilor era să aștepte ca mafioții să se îmbete și apoi să dea buzna peste ei și să-i lege fedeleș.

Însă și Ghiță Cioc avea același plan, numai că a fost mai nerăbdător.

Când Alimănescu și ai lui au năvălit în cârciumă, au găsit o baltă de sânge, toți membrii bandelor în frunte cu Hitler, Balaurul și Esmeralda fiind morți. Se măcelăriseră între ei.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola