În Grecia se obișinuieşte a se face funeralii de mare pompă celor de seama lui Vogassari şi prietenii lui voiră să aducă tradiţionalul omagiu fostului director.
Spre uimirea tuturor însă, văduva refuză.
Dar fiul său, care avea doisprezece ani, interveni im pulsiv: „Nu, tata voia să rămâie acasă cu noi şi cu Minica”.
Așa că poliția intră într-o încăpere mare, pătrată, cu pereţii goi şi ferestrele ermetic închise. Singurul ornament al acestei camera era portretul în mărime naturală al unei tinere fete. Sub acest portret se afla un cosciug mare, din cristal albastru cu lumânări de ceară aprinse, la fiecare colţ.
În cosciug odihnea trupul unei fete de vreo 18 ani. Era Minica.
Într-un alt cosciug, de lemn, se afla cadavrul bancherului Vogassari cu mâinile împreunate pe piept şi cu capul întors spre fiica sa.
Misterul fu, în sfârşit, lămurit. Timp de patru ani, tatăl ţinuse cadavrul fetei în casă, refuzând să creadă că era moartă.
În noaptea zilei când şi-a condus fiica la cimitir a plecat singur cu maşina, fără a spune unde se duce şi s-a întors după un timp cu moarta înfăşurată într-o pătutră.
În câteva cuvinte el povesti soţiei sale că se întâlnise la intrarea cavoului cu un hoţ, care spre marele lui noroc căzuse mort pe loc, tocmai când încuia uşa.
După moartea fiicei bancherul a scris un testament. Cum era şi avocat, şi-l redactă singur.
Ei bine, testamentul se dovedi impecabil ca formă şi detalii, cu excepţia unui singur punct şi anume: lăsa în mod solemn întreaga avere fiicei sale Minica, ca şi cum aceasta ar mai fi fost în viaţă, dând soţiei şi fiului un drept de uzufruct asupra unor proprietăți ce trebuiau să revie tot fetei după moartea lor.
Sursa: Realitatea ilustrată din 19 octombrie 1933
.
