Termenul folosit în mod curent este seppuku. În rândurile ordinului samurailor exista o anumită ierarhie a celor care erau îndreptățiți să comită seppuku. Istoricii au studiat de-a lungul timpului dacă soţiile acestora puteau comite un astfel de act.
Răspunsul este da, însă actul nu este denumit seppuku și nici modul de operare nu este identic cu cel al samurailor.
Îndreptăţite
Soțiile samurailor erau îndreptățite să se sinucidă, termenul care descrie această acțiune fiind jigaki sau jigai. Soția lua un cuțit de mici dimensiuni și își tăia vena jugulară. Moartea era rapidă, ceea ce era și obiectivul principal al actului.
Ca și samuraii, femeile nobile erau învățate de la vârste fragede cum să comită acest act.
Motivele care îndreptățeau sotia unui samurai să comită jigaki erau: dacă soțul ei comisese seppuku, dacă soțul ei dezonorase familia sau comunitatea, dar și în cazul în care erau într-un pericol iminent de a fi capturate de inamici, scrie history.info.
Femeile erau învățate să își lege picioarele sau să adopte o poziție fermă a corpului înainte de secționarea gâtului, astfel încât corpul să nu cadă într-o parte după deces, ceea ce era considerată o poziție nedemnă.
Ritual
Spre deosebire de seppuku, la jigaki nu este necesară prezența unui Kaishakunin. Acesta era un subaltern al samuraiului al cărui rol era de a-l ”decapita” cu o sabie pe samuraiul care a comis seppuku, pentru a-l scăpa de agonie.
Practic, după autoînjunghierea în abdomen, Kaishaku care se afla cu sabie ridicată în spatele samuraiului, îi secționa gâtul însă trebuia să retragă sabia înainte să îl decapiteze complet, astfel încât capul acestuia să rămână lipit de restul corpului.
Apoi, Kaishakinul se așeza în genunchi în fața trupului neînsuflețit și rămânea nemișcat pentru o vreme în semn de respect față de samuraiul decedat.
Una dintre cele mai cunoscute femei care a comis un act ritualic de sinucidere a fosta soția a lui Onodera Junai, unul dintre cei 47 de Ronin (samurai), incident rămas în istorie și ca Ako Jiken.
Între 1701-1702, 47 de samurai rămași fără lider şi-au unit forțele pentru a răzbuna uciderea maestrului lor Asano Naganori. L-au găsit și ucis pe cel care a comandat acțiunea, Kira Yoshinaka, un important oficial al Șogunatului japonez.
46 dintre ei au fost ulterior obligați să comită seppuku în grup. Cel mai tânăr avea doar 16 ani. Al 47-lea a fost prins ulterior și grațiat de șogun.
Samuraii respectaseră onoarea maestrului lor, însă încălcaseră legile, crimele din răzbunare sau pentru onoare fiind interzise de șogun. Populația locală a cerut grațierea lor, însă șogunul se temea de crearea unui precedent.
Dovezi
Primele dovezi istorice privind comiterea de ritualuri de sinucidere în rândul femeilor nobile japoneze datează din secolul al XII-lea.
După ce clanul Minamoto a învins rivalii Tomomori în războiul Genpei, soțiile celor învinși s-au sinucis. Așa a luat naștere Șogunatul Kamakura.
Sinuciderile au continuat pentru încă 800 de ani. Nenumărate cazuri de sinucideri în masă au fost raportate în Japonia după anunțul oficial că țara a pierdut al Doilea Război Mondial (1945)
Seppuku a fost abolită ca pedeapsă judiciară în mod oficial în 1873, cu ocazia reinstaurării dinastiei Meiji. Ultima dată când această pedeapsă capitală a fost dictată de autoritățile japoneze a fost în 1870.
În 1912, la moartea Împăratului Meiji, generalul Maresuku Nogi, un erou al războiului ruso-japonez, a comis seppuku, soția sa urmându-i gestul.
În 1970 a avut loc ultimul seppuku cu ritual al samurailor. Scriitorul Yukio Mishima a ales să se sinucidă astfel după ce protestele sale față de politicile militare ale Japoniei au fost ignorate.
Un caz similar a avut loc în 1989, când un bucătar s-a înjunghiat mortal în abdomen în ziua decesului Împăratului Hirohito.
Ultimul caz care a făcut vâlvă la nivel internațional a avut loc în 1993, când managerul reprezentanței Bridgestone, Masaharu Nonaka, a fost obligat să își dea demisia alături de alți 2000 de angajați.
Nonaka s-a înjunghiat în abdomen în incinta reprezentanței și a murit în aceeași zi la spital.
