Relatarea făcută cu talent de unul dintre participanții la misiune este apărătă în numărul 16 al revistei Vitralii.
La final sunt opiniile despre interpretarea data muncii de ofițer de informații și ele aparțin autorului, fost lucrător în serviciu.
O zi din viaţa unui contraspion
Autor: Col. (r) Ion Cârciumăreasa
Era o dimineaţă mohorâtă din toamna anului 1986. Nori zdrenţuiţi se învolburau pe deasupra Sibiului vestind o nouă ploaie. Aerul umed şi rece te făcea să simţi şi mai intens frigul din încăpere. Pornirea centralei de termoficare rămăsese şi în acea zi o speranţă mereu amânată.
Ca de obicei, în primele ore de serviciu analizam informaţiile primite de subordonaţii mei, privitoare la încercările unor agenţi ai statelor ce făceau parte din Tratatul de la Varşovia de a culege informaţii despre ţara noastră, căutând posibilităţile pe care le aveam pentru a contracara fiecare ameninţare. Soneria telefonului izbucni brusc în camera încremenită în frig. Sunetul ei strident, care îmi păru a sparge aerul ca pe o placă de gheaţă ale cărei cristale se risipesc în jur, m-a făcut să tresar. Ridicai receptorul şi înainte să apuc să rostesc vreun cuvânt, auzii vocea grăbită a şefului: „Vino imediat la mine!” Am întrerupt analiza şi am coborât un etaj, prezentându-mă la şef.
Pregătiri pentru vizita lui ”Wilhelm”
În vreme ce îl salutam, am remarcat puloverul gros, de schi, pe care şi-l pusese pe sub haină şi m-am gândit că şi eu ar fi trebuit să fac acelaşi lucru.
Ghicindu-mi parcă gândurile, şeful îmi zice:
– S-a făcut al dracului de frig. Se vede treaba că doamna Iarnă vrea să ne viziteze mai devreme anul acesta. Dar, las’ că ne încălzim noi de îndată! Ionică, avem treburi importante. Am fost anunţat de Centrală că mâine avem musafiri. Vine la Sibiu ataşatul militar est-german „Wilhelm”, împreună cu alţi însoţitori. Ia măsurile ce se impun ca să le controlăm activităţile pe care le vor realiza pe raza judeţului nostru.
Am întrebat dacă voi putea folosi filajul sau mijloacele tehnice şi dacă voi putea coopera şi cu alte structuri informative ale Securităţii judeţene. După ce am primit aprobarea, am ieşit şi m-am întors în biroul meu.
Băieţii aşteptau să le vorbesc, parcă simţiseră ceva. Împreună cu ei am întocmit un plan cu măsurile necesare pentru a monitoriza activitatea viitorilor noştri musafiri şi ne-am împărţit sarcinile.
Intră în scenă ”Johann”
A doua zi, înainte de sosirea vizitatorilor, totul era asigurat: cazarea, supravegherea informativ-operativă, în fine, tot „tacâmul” necesar pentru ca ei să fie bine primiţi.
În timp ce mă aflam la birou şi treceam în revistă măsurile întreprinse pentru a vedea dacă nu cumva mai era nevoie de ceva, am primit un telefon de la omologul meu dintr-un judeţ vecin, centru universitar, care mă înştiinţa că „Johann”, student străin aflat în atenţia sa, îşi cumpărase bilet la un tren cu destinaţia Sibiu.
M-a rugat să luăm măsurile informativ-operative necesare, astfel încât să cunoaştem activităţile pe care le va avea studentul respectiv în zona noastră de responsabilitate.
A precizat că „Johann” întreţine legături cu ataşatul militar „Wilhelm” şi este suspect că ar culege informaţii pentru acesta.
I-am cerut omologului meu detalii despre „Johann”: semnalmentele lui, trenul cu care călătorea etc., pentru a putea fi preluat sub control.
”Wilhelm” scapă de filaj
Cum filajul nu mai putea fi folosit, întrucât era deja angrenat în supravegherea ataşatului militar „Wilhelm” şi a suitei sale, iar ceilalţi subordonaţi ai mei aveau sarcini precise în acţiune, am fost nevoit să-l preiau eu pe „Johann”, deşi prin pregătirea mea nu eram specializat în această activitate.
La gară am reuşit să-l identific destul de uşor. Surpriza mea a fost aceea că „Johann” a început să se deplaseze pe un traseu cu străzi lăturalnice, puţin circulate, verificându-se permanent: se uita în vitrine, mergea când mai repede, când mai încet, făcea în mod repetat opriri mai mult sau mai puţin justificate.
În asemenea condiţii exista pericolul să mă deconspir. Ştiindu-i însă intenţiile pe care le avea în Sibiu, m-am retras şi m-am îndreptat cu paşi repezi spre hotelul în care era cazat ataşatul militar „Wilhelm” şi suita sa.
Ajuns aici, am aflat că lucrurile nu se derulaseră aşa cum ne aşteptasem. Prin manevrele repetate făcute de „Wilhelm” şi suita sa, manevre care au implicat repetate urcări şi coborâri în şi din maşini, lucrătorii de filaj au fost păcăliţi, iar „Wilhelm” a rămas în camera sa din hotel.
Ceilalţi membri ai suitei, s-au deplasat cu maşinile într-un oraş al judeţului, însoţiţi de filaj care era convins că în alai se afla şi ataşatul militar.
”Căzuți” pe tehnică
În holul hotelului mi-am ales un loc mai retras, de unde aveam însă o bună vizibilitate asupra recepţiei. După ce a trecut aproape o oră a apărut „Johann”.
La recepţie a menţionat că doreşte să urce la camera în care era cazat ataşatul militar „Wilhelm”. Am luat imediat legătura cu colegii de la „tehnic” de la care am aflat că „Wilhelm” este în cameră şi i-a deschis uşa lui „Johann”
Este cunoscut faptul că recrutările de agenţi străini se pot realiza mult mai uşor pe teritoriul altui stat, această metodă fiind folosită în mod curent de către serviciile de informaţii.
Din întâlnirea celor doi, controlată prin interceptare ambientală, au rezultat date certe că „Johann” era în proces avansat de recrutare şi i se realiza instructajul general. I se atrăgea atenţia să nu cheltuiască sume mari de bani, să aibă un comportament normal, să nu atragă în nici un fel atenţia asupra sa. Întâlnirea a durat circa două ore.
Când însoţitorii lui „Wilhelm” s-au întors la hotel, ei au făcut aceleaşi manevre, pentru a nu se descoperi că pionul principal rămăsese în hotel pentru scopuri informative.
Epilog și concluzia unui fost lucrător
De ce am rememorat acest caz care, în esenţa sa, nu este prin nimic extraordinar? Simplu. Pentru că astfel de activităţi au realizat şi alţi colegi de-ai mei, pe alte linii de activitate.
Cu toţii am folosit aceleaşi mijloace şi metode de muncă. Mijloace şi metode care sunt, mai mult sau mai puţin, aceleaşi pe tot globul, diferenţele fiind date îndeosebi de nivelul de dotare tehnică a serviciilor naţionale de informaţii care le folosesc, de specificităţile locale, de nivelul de cultură de specialitate, de momentul operativ etc.
În ce ne priveşte, toate activităţile de acest gen aveau o singură finalitate: apărarea securităţii statului român. Iată însă că pentru asemenea activităţi mulţi dintre colegii mei sunt târâţi prin tribunale şi acuzaţi de CNSAS că au încălcat drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
Dar dacă noi încălcam drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, cele două personaje ale acestei rememorări, respectiv „Wilhelm” şi „Johann” ce făceau? Ei contribuiau la afirmarea drepturilor omului?
Este mai mult decât evident că OUG 24/2008 este o lege strâmbă, făcută la repezeală, care nu contribuie la asanarea societăţii româneşti, ci doar creează tensiuni şi discordii.
