Ce uită ambasadorul rus să amintească este faptul că armata sa ”eliberatoare” a rămas ani buni în România, anii ocupației rămânând în memoria colectivă drept ani de dură ocupație militară.
”Vom sărbători 75 de ani de la eliberarea definitivă a teritoriului României”
Discursul Ambasadorului Rusiei în România V.I. Kuzmin, la Conferința științifică internațională "75 de ani de la eliberarea Europei de Est și Europei Centrale de fascism și nazism: lecțiile istoriei“ ,București, 23 octombrie 2019.
Doamnelor și domnilor,
Dragi prieteni
Mă bucur să-i salut astăzi pe participanții și oaspeții forumului nostru de astăzi, care reprezintă comunitatea academică și politică din România, Rusia, Moldova, Slovenia și Italia.
În doar două zile, pe 25 octombrie, vom sărbători 75 de ani de la eliberarea definitivă a teritoriului României de ocupația de către trupele Germaniei hitleriste și ale Ungariei horthyste. Acest pas important spre victoria finală asupra nazismului și a fascismului a costat mult efort și multe sacrificii pentru Armata Sovietică și Armata română, care atunci deja luptau împreună cot la cot. Conform datelor incomplete, pierderile doar ale trupelor sovietice pe teritoriul României s-au ridicat la aproape 70 de mii de oameni.
Foto: Imagine de la Conferință
Totuși, aceasta a fost doar una dintre primele etape în eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de nazism și fascism. Semnificația istorică a acestui proces a fost evidențiată cel mai clar de verdictul Tribunalului de la Nürnberg, care nu doar că a condamnat crimele de război ale căpeteniilor naziste, dar a și calificat faptele lor drept infracțiuni împotriva umanității, crime care nu au un termen de prescripție.
Spre marele meu regret, în ultimii ani, se creează impresia că mulți în Europa modernă nu doar că pur și simplu nu sunt în stare, dar în mod conștient nu doresc să învețe și, cel mai important, să se ghideze în politica practică de lecțiile incontestabile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru îl denotă, între toate, cel puțin rezoluția „Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei (Importance of European remembrance for the future of Europe)” (2019/2819 (RSP)), adoptată dintre primele de noul Parlament European. În ea, alături de referința de serviciu la tragedia Holocaustului, se face o încercare nerezonabilă de a atribui o responsabilitate practic egală pentru dezlănțuirea și ororile celui de-al Doilea Război Mondial celor „două regimuri totalitare” – cel nazist și cel sovietic, ignorând complet sacrificiile uriașe și lupta eroică împotriva nazismului și fascismului ale popoarelor URSS, care au adus o contribuție decisivă la victoria definitivă a Coaliției antihitleriste. Dar exact această victorie a fost cea care a deschis perspectiva istorică a dezvoltării pașnice și democratice a continentului european în a doua jumătate a secolului XX, deși istoria sa a fost complicată de crearea blocului NATO în 1949 și, ca măsură de răspuns, a Organizației Tratatului de la Varșovia, abia în 1955, și de o perioadă destul de lungă de Război Rece, dezlănțuit de Statele Unite și aliații săi.
Foto: Imagine de la Conferință
”Rolul rușinos al „democrațiilor occidentale” (imperiilor coloniale ale Marii Britanii și Franței) în renașterea militarismului și crearea regimului nazist în Germania”
Este complet uitat rolul rușinos al „democrațiilor occidentale” (imperiilor coloniale ale Marii Britanii și Franței) în renașterea militarismului și crearea regimului nazist în Germania în perioada de dinainte de război, în diviziunea, spre a mulțumi aspirațiile agresive ale lui Hitler, ale Cehoslovaciei democratice (septembrie 1938), în zădărnicirea eforturilor consecutive ale conducerii URSS pentru crearea unui sistem de securitate colectivă în Europa (până în august 1939). Totodată, într-un mod complet antiistoric, este evidențiată semnificația presupus „fatală” a pactului sovietic-german de neagresiune (așa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop). Este ignorat în mod nejustificat faptul că până la 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică a fost nevoită să se confrunte, practic, cu „coaliția pan-europeană” a regimurilor fasciste și naziste totalitare, a cărei formare a fost un rezultat direct al politicii de „potolirea agresorului” urmărită de Londra și Paris în anii 30 ai secolului XX.
O analiză a evenimentelor care au precedat izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial în Europa și chiar și rezultatelor acestuia, ar putea să rămână în centrul atenției exclusiv a oamenilor de știință istorici, dacă politicienii moderni de la Washington și Bruxelles nu ar demonstra o incapacitate unică de a trage lecții adecvate din cea mai mare tragedie din istoria omenirii. Astăzi asistăm la o casare iresponsabilă de către liderii „spațiului euro-atlantic” a sistemului de tratate internaționale, creat de-a lungul anilor, în domeniul controlului și limitării armelor nucleare și chiar în domeniul măsurilor minime de încredere necesare pentru menținerea stabilității strategice. Au fost distruse unul câte unul regimurile tratatelor privind apărare antirachetă (ABM), distrugerea rachetelor cu rază medie și scurtă (INF).
Pe baza principiului „de a învinui pe altcineva de vina proprie”, se pune sub semnul întrebării acordul privind „Cerul deschis”. Statele Unite refuză să se alăture Tratatului pentru interzicerea totală a experiențelor nucleare (CTBT), își anunță aproape deschis intenția de a extinde cursa a înarmării în spațiul cosmic, hotărârea de a-și extinde arsenalul nuclear la scară foarte largă, de a reduce pragul de utilizare a armelor nucleare – și toate de dragul de a păstra dominanța militar-economică globală ce scapă din mâinile lor.
”Nu este de mirare să aluneci în prăpastia Armagedonului nuclear”
Lecțiile instituirii, contrar antagonismelor ideologice, ale victorioasei Coaliții antihitleriste și, în contextul reglementării pașnice în urma rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, a forului universal al cooperării și securității internaționale – ONU – au fost date uitării. În declarațiile, ce se multiplică, ale strategilor de la Washington, inclusiv la actuala cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU, auzim despre o nouă „demarcație ideologică”: între presupusa „comunitate mondială democratică / liberală”, pe de o parte, și așa-zisele „puteri autoritare, antidemocratice, revizioniste”, pe de altă parte. Pe astfel de șine, larg utilizate încă în anii 30’ ai secolului XX, nu este de mirare să aluneci în prăpastia Armagedonului nuclear.
În aceste condiții, Rusia și o serie întreagă de state care împărtășesc aceleași valori, în primul rând, partenerii în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, OTSC, (Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan), în cadrul BRICS (Republica Populară Chineză, India, Africa de Sud și Brazilia), în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), formulează în mod constant idei constructive pentru a dezvolta o nouă arhitectură a securității globale și europene / eurasiatice. Acestor obiective servește moratoriul unilateral declarat de președintele rus V.V. Putin cu privire la desfășurarea rachetelor cu rază medie și scurtă în Europa, cu condiția să nu fie desfășurate de Statele Unite.
Rusia și China propun, în cadrul ONU, să fie elaborate acorduri privind inadmisibilitatea de a desfășura cei dintâi arme în spațiul cosmic, refuzul de a folosi cei dintâi arme nucleare și refuzul a războiului nuclear în general. Recent, pe 10 octombrie 2019, participanții la reuniunea Consiliului de Miniștri al Afacerilor Externe CSI au adoptat declarația „Cu privire la sprijinirea pașilor practici pentru prevenirea cursei înarmărilor în spațiul cosmic”.
Țara noastră promovează în mod constant consolidarea rolului central al ONU, dreptului internațional, diplomației multilaterale a dialogului / de tip rețea, network diplomacy, în căutarea de răspunsuri la asemenea provocări și amenințări globale, precum terorismul internațional, schimbările climatice nefavorabile și poluarea mediului, criminalitatea organizată transfrontalieră, boli epidemice periculoase etc.
O importanță deosebită în contextul conferinței noastre de astăzi o are adoptarea, la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a proiectului de rezoluție actualizat rus privind combaterea glorificării nazismului, neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță, asociată acestora“. Din păcate, sub pretextul deliberat că rezoluția ar „limita libertatea de exprimare” (oare nu cumva este vorba de libertatea neonaziștilor și a moștenitorilor colaboraționiștilor, să împingă din nou lumea spre un război mondial, cu ajutorul „minciunii mari”!?!), SUA și Ucraina votează în mod regulat împotriva, iar statele Uniunii Europene (în mod clar, care nu doresc să-și recunoască păcatele față de omenire pentru complicitatea la dezlănțuirea celui de-al Doilea Război Mondial) se abțin cu șiretenie de la susținerea acestui document. Aceasta este o tendință foarte periculoasă.
Permiteți-mi, în încheire, să-mi exprim încrederea că activitatea conferinței noastre de astăzi, materialele pe care intenționăm să le publicăm ulterior, va aduce o contribuție modestă, dar demnă, la conștientizarea adevăratelor lecții ale celui de-al Doilea Război Mondial atât pentru popoarele Europei Centrale și de Est, cât și pentru întreaga comunitate internațională în ansamblu.
Mulțumesc pentru atenție!
