Însă este potrivit să-l numim văr al lui Hristos și nu frate, pentru că Mântuitorul S-a născut pe cale supranaturală, deci nu a fost rodul legăturii dintre Iosif și Fecioara Maria.
Dacă îl întâlnim și sub numele de „fratele Domnului”, trebuie să știm că la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate.
Facem precizarea că mama lui Iacob, Salomeea, era ruda Maicii Domnului, iar Iosif ajunge să fie logodnicul Mariei la bătrânețe, după moartea soției sale Salomeea.
Potrivit Tradiției, el a călătorit în Egipt împreună cu tatăl sau Iosif, cu Fecioara Maria și Pruncul, în vremea în care Irod caută să-L omoare pe Hristos.
A fost primul episcop al Iersualimului. A alcătuit prima slujba a Sfintei Liturghii, varianta care a fost prelucrată de Sfinții Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur.
Liturghia Sfântului Iacob se săvârșeste și în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Greacă, pe 23 octombrie, în ziua să de prăznuire.
Sfântul Apostol Iacob a convertit mulți iudei și elini la credință creștină. Când Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotărât să-l ucidă.
Potrivit Tradiției, bătrânii iudeilor i-au spus lui Iacob să urce pe aripa Templului și să grăiască de acolo împotriva lui Hristos.
Iacob a urcat, însă a mărturisit în față celor prezenți că Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
În urmă acestei mărturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim și ucis cu pietre.
Sursa: crestinortodox.ro