Asasinarea Străchineascăi, bătrâna boieroaică zgârcită care fusese spion rus

 

Agapia Străchinescu, o bătrână zgârcită, ursuză, maniacă, traind retrasă de lume, în încăperi de o neînchipuită murdărie, între câini și pisici, a fost jefuită și ucisă în propria casă din București.

Acasă, la restaurant, pe stradă, la club, la slujbă, la jocul de cărți, la cafenea nu se mai discuta altceva decât despre asasinarea Străchinescăi.
Străchineasca devenise după moarte ceea ce nu-și dorise în viață: să fie celebră.

De ce dorise Străchineasca anonimatul

„În dimineața zilei de 1 februarie 1903 o crimă e descoperită în casa cu No. 9 din str. Teatrului. O doamna, Urdăreanu, veni să vadă pe proprietara casei, d-na Agapia Străchinescu, o văduvă octogenară și de o rară sgârcenie.

Străchineasca locuia la etajui de sus, iar etajul de jos era închiriat unui advocat, Oteteleșanu.
Batrâna Strachineasca, o femee originală și maniacă, întreținea într’o camera separată vreo 30 animale: câini, pisici și epuri.

Când s-a făcut ancheta asasinatului, reprezentanții parchetului au găsit în acea odăiță niste animale famelice, murdare, slabe, râioase, trăind într’o murdărie cu neputință de închipuit.

Era un adevarat cuib de vrăjitorie.

Femeia aceasta fusese în tinerețe, inteligentă.

Originară din Basarabia, a fost întrebuintată multă vreme de Rusia ca spioană politică. Asasinatul ei a rămas un mister un număr de zile până ce a fost descoperit autorul.
Voi vorbi mai departe de aceasta crima care a pasionat Bucurestiul”, scria Constatin Bacalbașa în „Bucureștii de altă dată” (1901 – 1910).

La pont

După câteva zile, misterul s-a spulberat: „Asasinatul Agapiei Străchineanu urmează să intereseze, însă patruzeci de zile după săvârșirea crimei, adică la 10 Martie, autorul e prins. Se numește Tănase Cojocaru, țăran din cătunul Malul Spart, județul Ilfov.
Fiica lui fusese, nu se mult, în serviciul moartei”.

Isteria provocată de acest asasinat de pe Strada Teatrului, aflat în preajma Pieței Teatrului, este descrisă și în cartea „Cu glasul timpului. Amintiri”, de Ion Valjan.