Abia apoi am observat că s-a creat o busculadă şi cei adunaţi în piaţă au început să urle şi săşi rupă hainele. Am stat până dimineaţă în piaţă şi vă spun sincer, am plâns de parcă aş fi pierdut pe cineva apropiat.
Mi s-a părut atât de laşă asasinarea acestui om care ieşise în faţa poporului său iubit cu pieptul gol, refuzând să-şi pună vesta antiglonţ, încât am plâns din tot sufletul.
După ce l-au dus pe Rabin la spital, au deschis toate magazinele şi s-au pus toate televizoarele în funcţiune. La mai bine de o oră s-a anunţat că Yitzhak Rabin a încetat din viaţă.
Şi toată bucuria s-a transformat într-o jale imensă. N-am să pot uita toată viaţa imaginea unui bătrân îngenuncheat. Îi curgeau lacrimile pe obraz şi nimeni nu-l putea mişca din loc.
Ce să vă mai spun? Au venit camioane cu lumânări, s-au rostit rugăciuni… Nimeni nu voia să plece acasă, ca şi cum numai împreună ar fi putut să treacă peste durerea imensă provocată de actul nesăbuit al unui conaţional de-al lor”.
Viața lui Rabin
Yitzhak Rabin s-a născut la Ierusalim, în 1922. A studiat la Colegiul agricol Kadoorie.
A început cariera militară, în 1940, când s-a alăturat Palmach, unitate de elită Haganah. În timpul războiului de independenţă, (1948-1949), a fost comandantul Brigăzii Harel. Timp de 20 de ani a servit în cadrul IDF în calitate de comandant (1956-1959), şef de operaţiuni şi adjunct al şefului de stat major (1959-1964) şi şef de stat major (1964-1968), calitate în care a gestionat comanda IDF în timpul războiului de şase zile.
La 1 ianuarie 1968, s-a retras din serviciul militar şi, la scurt timp, a fost numit ambasador în SUA, în timpul mandatului promovând relaţiile dintre cele două state.
A revenit, în Israel, în primăvara anului 1973, şi a devenit membru activ al Partidului Laburist. A fost ales membru al Knesset-ului în decembrie 1973, fiind numit ministru al muncii, în aprilie 1974, în guvernul format de Golda Meir.
