În secolul III d.Hr., Imperiul Roman atinge cele mai mari dimensiuni din întreaga sa istorie. Era atât de mare încât devenise practic neguvernabil și se clătina serios sub loviturile barbarilor.
În 293, Dioclețian mută sediul guvernului în patru orașe apropiate de frontierele cele mai expuse – Milano, Nicomedia, Sirmium și Trier – și instaurează Tetrarhia ca sistem de guvernare, cu doi auguști și doi cezari, ca adjuncți ai acestora. Dar inovația nu se dovedește durabilă. Dimpotrivă, va prilejui numeroase bătălii pentru putere între împărați.
Susținut de armată, Constantin cel Mare își elimină rând pe rând rivalii: mai întâi pe Maxențiu, care controla partea apuseană a imperiului, la Roma, pe 28 octombrie 312, în celebra bătălie de la Pons Milvius, unde i se arată pe cer semnul Crucii, apoi pe Liciniu, stăpânul părții răsăritene, pe 3 iulie 324, lângă Adrianopole.
Odată refăcută unitatea imperială, Constantin își stabileșe reședința la Nicomedia (astăzi, Ismit) într-un golf la Marea Marmara, dar începe imediat să caute locul cel mai potrivit pentru o nouă capitală.
Șase ani pentru capitala lumii
Alege Byzantionul, o veche colonie greacă întemeiată de regele Byzas şi de coloniştii din Megara, cu o mie de ani în urmă, în anul 667 î.Hr., în strâmtorile care despart Europa de Asia.
Pe 8 noiembrie 324, Constantin trasează perimetrul urban al „Noii Rome”, de patru ori mai mare decât al vechiului Bizanț. Lucrările încep imediat și inaugurarea solemnă are loc în mai puțin de șase ani, pe 11 mai 330.
Performanţa aceasta este aproape incredibilă pentru acea epocă. Forţa de muncă a depăşit câteva zeci de mii de oameni (printre care nu mai puţin de 40.000 de militari goţi), faţă de o populaţie a oraşului de abia 200.000 de locuitori.
Construită după modelul Romei, noua capitală are șapte coline, paisprezece districte, cu Capitoliu, Forum, Senat, hipodrom cu 50.000 de locuri, magazine, apeducte, băi, rezervoare de apă, apă curentă și sistem complet de canalizare.
Biblioteca lui Constantin era una dintre cele mai mari din lume.
Ceremonia de inaugurare include o uriașă procesiune până la Forum, unde este înălțată o statuie din bronz a lui Constantin pe o coloană de porfir de 50 de metri, înălțime dublă față de Columna lui Traian.
Cu ocazia inaugurării, au fost emise monede de aur înfățișând cele două capitale surori.
Deși la data începerii construcției Noii Rome, numărul creștinilor nu îl depășea pe cel al păgânilor, împăratul favorizează dezvoltarea creştinismului, împodobind cetatea cu biserici. Cele mai importante dintre lăcașurile de cult ridicate de Constantin sunt Biserica Sfânta Irina și Biserica Sfinții Apostoli.
Istanbul e Constantinopole
Potrivit „Chronicon Pascale”, Constantin a fost cel care a început construcția primei biserici dedicate Sfintei Sofia. De asemenea, printre cele dintâi biserici din noul oraș se numără și cele numite „martyria”, construite pe locurile unde muriseră primii mucenici.
Constantinopolul, amestec al culturilor latină și greacă, se dezvoltă rapid, depășind Roma din toate punctele de vedere. În 326, Constantin asigură pâinea gratuită pentru toţi cetăţenii capitalei. În 334, arhitecţii şi meşteşugarii stabiliţi în oraş sunt scutiţi de numeroase dări şi obligaţii.
În 395, odată cu scindarea Imperiului Roman, Constantinopolul devine capitala Orientului. Populația sa atinge un milion de locuitori, două secole mai târziu, sub împăratul Justinian. Acesta va împodobi metropola, pe 27 decembrie 537, cu cea mai frumoasă bijuterie din lume: basilica Sfânta Sofia
Odată cu împăratul Heraclius, la începutul secolului VII, Constantinopolul renunță la referințele sale latine, devenind pe de-a-ntregul grec. Imperiul Roman de Răsărit își va schimba atunci numele în Imperiul Bizantin.
După mai bine de o mie de ani de existență, Constantinopolul este cucerit de Otomani în 1453, dar își va păstra numele întemeietorului său până în 28 martie 1930, când oficial se va numi Istanbul.
