Gestul capitulării a provocat dezbinări adânci în sânul societății franceze. În loc să fugă din țară și să continue lupta, așa cum făcuse guvernul olandez și o parte a armatei franceze, cea mai mare parte a guvernului francez și a ierarhiei militare franceze a încheiat pace cu nemții.
Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă personalități cheie (ca mareșalul Pétain, eroul de la Verdun) ar fi văzut altfel lucrurile?
Dacă guvenul francez ar fi decis să se exileze în colonii, în loc să înființeze protectoratul de la Vichy, continuarea războiului ar fi fost cu totul alta, arată expertul militar Robert Farley într-o analiză pentru National Interest.
Franța dispunea de mari atuuri pentru a continua rezistența împotriva puterilor Axei. Flota franceză era unul dintre acestea. Franța deținea două dintre cele mai moderne nave de luptă rapide din lume, numeroase crucișătoare și distrugătoare puternice precum și o sumedenie de vase de escortă.
Aportul decisiv al flotei franceze
Acționând cu rapiditate, această flotă ar fi putut evacua o parte substanțială din armata franceză în Marea Britanie și în Nordul Africii, probabil împreună cu o bună parte din echipament intactă.
În serviciul Aliaților, arată analiza lui Farley, aceste nave i-ar fi putut ajuta să împresoare marina italiană și să taie liniile de aprovizionare ale Axei către Africa.
Împotriva Germaniei, în Atlantic, escadrele franceze ar fi putut vâna navele germane, împingându-le spre Arctica înainte chiar de intrarea în război a Statelor Unite.
Iar când războiul a ajuns în Pacific, această flotă ar fi putut fi desfășurată pentru apărarea Indochinei și a altor posesiuni franceze. De asemenea ar fi acordat un sprijin esențial Royal Navy.
În ce privește armata terestră și forțele aeriene, acestea ar fi contribuit la efortul de război în Mediterana, la apărarea Greciei și la rezistența în fața invaziei japoneze în Indochina franceză.
În Africa, rezistența franceză ar fi pus Italia într-o ipostază foarte dificilă. Italia a avut probleme de a asigura aprovizionarea Libiei chiar și când se lupta numai cu Marea Britanie. Prezența flotei franceze, precum și o amenințare militară activă din Tunisia ar fi făcut foarte complicată situația Axei pentru a continua operațiunile în Africa.
Ținând cont și de entuziasmul călduț al italienilor în timpul acestui război, o ofensivă franco-britanică în Mediterana ar fi putut scoate rapid Italia din conflict. Sau cel puțin să reducă contribuția Romei la Frontul de Est, arată analiza citată din National Interest.
Dacă Mussolini ar fi persistat să declare prostește război Greciei (lucru care s-ar fi putut întâmpla în cazul pierderii Libiei), forțele franco-britanice ar fi putut susține împreună efortul de război al Greciei. Chiar dacă insuficient, poate, pentru a face față și ofensivei germane.
