Chiril a fost nepotul Patriarhului Teofil, al Alexandriei, căruia îi va urma în scaun pe 18 octombrie 412, la patru zile după moartea unchiului său.
Sfântul Chiril al Alexandriei a combătut erezia lui Nestorie, patriarhul Constantinopolului, conform căreia în Mântuitorul Iisus Hristos sunt două persoane distincte (una umană și cealaltă divină). Concluzia ereziei era că Maica Domnului nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Teotokos), ci cel mult Născătoare de om.
Între cei doi ierarhi a avut loc o corespondență, care s-a încheiat însă fără efect.
Ca umare a răspândirii ereziei nestoriene, a avut loc un sinod local la Roma, unde a fost condamnată învățătura lui Nestorie și aprobată învățătura Sfântului Chiril.
În anul 431 a avut loc la Efes Sinodul al III-lea Ecumenic, care, sub conducerea Sfântului Chiril, a confirmat credința ortodoxă proclamându-se termenul de Teotokos – „Născătoare de Dumnezeu”, ce susține Preacinstirea Maicii Domnului. Prin aceast termen se arată că Cel ce S-a născut din ea este Fiul lui Dumnezeu ca om, nu un om deosebit de Fiul lui Dumnezeu.
În anul 444 Sfântul Chiril s-a mutat la viața veșnică alături de Dumnezeu, pe care a încercat să Îl facă cunoscut tuturor oamenilor.
