Agron Tufa, directorul Institutului de Studii Privind Crimele Comunismului şi Consecinţele Lor (ISKK) a cerut azil politic în Elveţia, după ce a primit ameninţări legate de munca sa, scrie exit.al.
Ameninţări pe Facebook
Tufa a primit ameninţări cu moartea prin intermediul reţelei de socializare Facebook, în septembrie 2019. Ameninţări similare au fost adresate şi avocatului său, Kujtim Cakrani.
„Voi, balliştii (membrii partidului politic naţionalist anticomunist din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) şi fasciştii care au devenit avocaţi ai propriului popor, întinând martirii, voi sunteţi cei care trebuie să fiţi ucişi, nu trebuie să daţi roade şi să fiţi încurajaţi. Nu există avocat pe acest pământ care să poată şterge sângele şi să apere acest institut criminal (ISKK), cu Agron Tufa şi alţii ca el, pentru că sunteţi mai răi decât duşmanii pe care îi apăraţi…
Voi, familia voastră de ballişti şi familiile fasciste, nu mai aveţi loc la noi pentru că v-aţi pecetluit soarta cu mâinile voastre. O să vă ucidem lent, tineri sau mai puţin tineri, pentru că îngăduinţa care v-a fost acordată a fost o mare eroare. Vă aşteaptă groapa pe toţi!”, se arată în mesajul primit de Agron Tufa.
Reacţie europeană
Platforma Europeană pentru Memorie şi Conştiinţă, din care face parte şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), şi-a exprimat profunda îngrijorare privind siguranţa lui Tufa, după ce ameninţările au fost făcute publice.
Cererea de azil a lui Tufa a venit în momentul în care Albania celebra 75 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia nazistă.
Omagii comuniştilor
În noiembrie, la Tirana le-au fost aduse omagii dictatorului comunist Enver Hoxha, precum şi altor nenumăraţi criminali comunişti.
În cursul verii lui 2019, majoritatea membrilor Partidului Socialist albanez, descendent direct al Partidului Comunist care a condus ţara timp de 55 de ani până în 1991, a propus interzicerea studierii crimelor comunismului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o decizie apreciată drept inacceptabilă de către preşedintele ISKK, Agron Tufa.
ISKK a publicat cercetări privind documente de arhivă, notând un număr de execuţii non-judiciare efectuate de forţele comuniste.
Pierdici şi ameninţări
Munca institutului a provocat indignarea partidului la putere.
Deputatul Spartak Braho, care a lucrat anterior pentru justiţia comunistă, l-a acuzat pe Tufa că a insultat rezistenţa antifascistă, publicând cărţi care afirmă că gherilele comuniste au comis crime de război.
La scurt timp după aceasta, Braho şi alţi deputaţi au propus modificări juridice care să interzică institutului să continue cercetările privind crimele comunismului. Acesta este şi momentul în care ameninţările la adresa lui Tufa au început să se intensifice.
Urme de comunism la putere
Braho nu este singurul om politic din regimul precedent. Preşedintele Parlamentului, Gramoz Ruci, a fost ultimul ministru de Interne comunist, iar Skender Gjinushi, preşedintele Academiei de Ştiinţe, ultimul ministru al Educaţiei.
Într-un interviu acordat publicaţiei Exit, Lukasz Kaminski, profesor universitar şi preşedinte al Platformei Europene pentru Memorie şi Conştiinţă, a declarat că „atunci când vedem o ţară care se reface după perioada comunistă, populaţia nu prea crede că au pierdut chiar definitiv puterea comuniştii. În Albania, asta nu este o părere, ci o realitate”.